Prima pagină » Actualitate » În urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, „să fie elaborat un plan de măsuri”
În urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, „să fie elaborat un plan de măsuri”

În urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, „să fie elaborat un plan de măsuri”

28 mai 2025, 20:43, 5 ,
Redacția BZI în Actualitate

În urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, „să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare” de către viitorul Executiv, a anunțat Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară. Obiectivul a venit la inițiativa președintelui Nicușor Dan, iar prima ședință a grupului de lucru pentru punerea lui în aplicare este programată joi, de la ora 15.00.

„În cadrul consultărilor informale desfășurate astăzi la Palatul Cotroceni, convocate de Președintele României, Nicușor Dan, delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale – au subliniat că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile”, menționează Administrația Prezidențială.

„În acest sens, la inițiativa Președintelui României, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv”, conform comunicatului.

Precizările Palatului Cotroceni:

  • Pentru acest obiectiv, partidele menționate și reprezentanții minorităților naționale vor constitui un grup de lucru tehnic, care își va desfășura prima ședință joi, 29 mai, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
  • La întâlnirile acestui grup de lucru, din partea Administrației Prezidențiale vor participa domnii Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.

La consultările informale de la Palatul Cotroceni, au fost prezenți și reprezentanții POT și parlamentarii neafiliați, AUR și SOS România refuzând să ia parte la discuții, menționează Administrația Prezidențială.

Partidele politice parlamentare s-au prezentat miercuri, pe rând, la Palatul Cotroceni

Partidele politice parlamentare s-au prezentat miercuri, pe rând, la Palatul Cotroceni pentru a participa la consultări informale, maraton, cu noul președinte Nicușor Dan. Singurele excepții: AUR și SOS, care au boicotat. Discuțiile au început la ora 9.00 și s-au încheiat miercuri seară, în jurul orei 20.00.

Trei partide, PNL, USR și UDMR, s-au declarat gata să formeze viitorul guvern. Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat și o serie de posibile măsuri economice pe care viitorul guvern le poate lua pentru a rezolva problemele economice generate de deficitul bugetar excesiv. Nu sunt exclude creșteri de taxe și impozite.

PSD „nu fuge de responsabilitate”, va merge la toate întâlnirile legate de programul de guvernare, după care va decide dacă va intra sau nu la guvernare, a declarat președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Decizia va fi luată după „o largă consultare” în PSD, cu primarii, cu șefii de consilii județene, cu parlamentarii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Comentarii
  • canta la fluier ? ieri a cantat tot asa pe la o orga , doamne fereste

  • io-te la el ce vesel e! normal! a mai facut o biluta din nas si cu un bobarnac precis a lipit-o de lustra.

  • Sa vedem faptele…reduceti cheltuielile acolo unde trebuie, nu din investitii. Restructurare din temelii, peste tot.

  • Retardatul Turnator Mucusor TRADATOR a semnat o transa de 93 de milioane de euro pentru Poponarul Pedofil Drogat Zelenscki, ca sa aiba si el de-o linie doua de cocaina sau de un ADRENOCROM.

    Pensiile romanilor nu vor fi platite la timp spre deloc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026