Incendiu de vegetație în Tulcea! Risc de extindere a flăcărilor la casele oamenilor! Un incendiu de vegetație cu risc de propagare la pădure și locuințe a izbucnit în Tulcea ieri, 10 septembrie 2026. Pompierii s-au luptat ore bune pentru a stinge flăcările care puteau cuprinde localitatea Greci. Vântul a favorizat propagarea flăcărilor, care au ajuns să amenințe pădurea din apropiere, dar și animalele și casele din zonă.
Incendiu de vegetație în Tulcea!
Un incendiu de vegetație a izbucnit în Tulcea, în zona localității Greci. Flăcările au înaintat mai apoi către o pădure, iar ulterior a existat riscul de extindere către locuințele oamenilor. Autoritățile au trimis la intervenție patru autospeciale de stingere și o cisternă, dar și forțe din cadrul Secției de Pompieri Măcin și ale Detașamentului de Pompieri Tulcea. Pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor, dar au lucrat până spre seară pentru lichidarea incendiului.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, existând pericol de propagare către saivanele de animale și locuințele din apropiere. Pompierii militari au acționat pentru localizarea incendiului în timp operativ și au reușit să limiteze propagarea flăcărilor către obiectivele din apropiere”, a transmis ISU Tulcea.
Incendiul a izbucnit joi, 10 septembrie, în apropierea localității Greci, din județul Tulcea. Flăcările s-au extins către o zonă împădurită, iar vântul puternic a favorizat propagarea acestora spre locuințe și adăposturi pentru animale. Pompierii au lucrat pentru lichidarea completă a focarelor și pentru eliminarea riscului ca flăcările să se extindă din nou către pădure, locuințe sau zonele în care sunt adăpostite animale.
Incendiu devastator și în Craiova
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe strada Banul Stepan din Craiova. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, unde au fost cuprinse de flăcări vegetație uscată, stuf și resturi menajere. La locul incendiului au fost trimiși pompierii din cadrul Detașamentului 1 Craiova. Inițial, intervenția a fost asigurată de un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precizează evz.ro.
„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Craiova intervin, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Banul Stepan din municipiul Craiova. La faţa locului a fost trimis un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS). Ulterior, în urma discuţiei purtate cu apelantul, s-a decis suplimentarea forţelor de intervenţie cu încă o autospecială. La sosirea primului echipaj, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, fiind cuprinse de flăcări vegetaţie uscată, stuf şi resturi menajere. Există posibilităţi de propagare la locuinţele din apropiere”, a transmis ISU Dolj.
Pentru sprijinirea pompierilor aflați deja la fața locului, o altă autospecială de stingere a fost mobilizată. Un incendiu de vegetație a izbucnit și în Tulcea, în localitatea Greci. Suprafața afectată er situată în apropierea unor locuințe, iar pompierii au împiedicat extinderea focului către proprietățile din zonă. În momentul sosirii echipajelor, incendiul ardea cu flacără deschisă, iar principala problemă era riscul ca focul să înainteze către saivanele de animale și locuințele aflate în apropiere, precizează oradetulcea.ro. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să oprească propagarea către casele oamenilor.
sursă foto: mediafax.ro