Prima pagină » Local » Incendiu în municipiul Iași! Un autoturism a ars ca o torță

Incendiu în municipiul Iași! Un autoturism a ars ca o torță

17 oct. 2025, 18:10, 5 ,
Redacția BZI în Local

În această seară a izbucnit un incendiu în municipiul Iași, pe Anastasie Panu. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că un autoturism a fost cuprins de flăcări.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă.

„În cursul acestei zile, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Iași au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe strada Anastasie Panu, în municipiul Iași.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un ofițer și cinci subofițeri.
Incendiul a afectat compartimentul motor al autovehiculului, fiind lichidat prompt de pompieri, fără a se înregistra victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric – generat de un conductor electric defect la instalația electrică a mașinii.

Măsuri de siguranță și prevenire a incendiilor la autoturisme:
– Efectuați revizii tehnice periodice în service-uri autorizate, verificând în special instalația electrică și cea de alimentare cu combustibil;
– Nu lăsați cabluri improvizate, conexiuni neizolate sau baterii uzate;
– Verificați starea cablurilor de pornire, a bornelelor și a contactelor electrice;
– Evitați păstrarea în habitaclu a materialelor combustibile (uleiuri, textile, hârtie, spray-uri sub presiune);
– Asigurați-vă că autoturismul este dotat cu stingător funcțional, verificat periodic;
– În cazul sesizării de fum, miros de ars sau scântei, opriți imediat motorul, deconectați bateria și îndepărtați-vă în siguranță de vehicul, apelând numărul unic de urgență 112.

Obligațiile conducătorilor auto privind prevenirea incendiilor:

Potrivit normelor de apărare împotriva incendiilor, conducătorii auto au obligația:
– să efectueze verificarea zilnică vizuală a autovehiculului înainte de plecare;
– să se asigure că sistemele electrice, de alimentare și evacuare funcționează în parametri normali;
– să nu efectueze reparații improvizate sau modificări neautorizate la instalațiile electrice ori la sistemul de alimentare cu combustibil;
– să păstreze stingătorul în stare de funcționare, conform legislației rutiere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește conducătorilor auto că respectarea acestor reguli simple poate preveni pierderea bunurilor materiale și, mai ales, salvarea de vieți.

Descarcă aplicația DSU – fii informat, fii pregătit!

Află mai multe despre comportamentul preventiv pe platforma www.fiipregatit.ro.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași – mereu în slujba cetățenilor, pentru siguranța comunității”, anunță ISU Iași.

Știre în curs de actualizare!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 decembrie 2025
15 decembrie 2025