Un incendiu a izbucnit, joi, într-un apartament din municipiul Iași, mobilizând de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza”. Flăcările au fost semnalate la un imobil situat pe strada Sarmisegetuza, la etajul 3 al unui bloc cu patru niveluri.
UPDATE: La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta la nivelul unui apartament situat la etajul al III-lea al unui bloc de locuințe, cu degajări importante de fum și cu posibilitatea propagării la apartamentele învecinate și la spațiile comune ale imobilului.
Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, protecția persoanelor aflate în imobil, asigurarea securității echipajelor de intervenție și evacuarea fumului din casa scării. În urma evenimentului, șapte persoane s-au autoevacuat în siguranță din bloc.
În urma incendiului au ars diverse bunuri materiale din apartament, inclusiv aparate electrocasnice și obiecte de mobilier. De asemenea, au fost degradate uși, ferestre, finisaje interioare și porțiuni din casa scării, ca urmare a efectelor fumului și temperaturilor ridicate. Prin intervenția promptă a pompierilor a fost împiedicată propagarea incendiului la celelalte apartamente din imobil, acestea fiind salvate.
La locul intervenției au acționat și echipaje ale operatorilor de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice, precum și echipaje ale Poliției Locale, Inspectoratului de Jandarmi Județean și Inspectoratului de Poliție Județean Iași, care au asigurat măsurile necesare pentru siguranța zonei și delimitarea perimetrului de intervenție.
În urma cercetărilor efectuate, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de un acumulator defect, lăsat sub tensiune și nesupravegheat.
Știre inițială
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași, cu un dispozitiv consistent de forțe: trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenții la înălțime și o ambulanță de prim ajutor calificat.
În momentul apelului la 112 nu erau confirmate victime, însă echipajele au început imediat operațiunile de recunoaștere, căutare și salvare, pentru a se asigura că nu există persoane surprinse în interiorul locuinței sau în apartamentele învecinate.
Intervenția este în plină desfășurare, pompierii acționând simultan pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru a preveni extinderea focului la alte locuințe din imobil.