Prima pagină » Eveniment-Social » Începe festivalul „FEStudIS”. Evenimentul debutează cu parada studențească, ce va reuni 23 de organizații – FOTO, VIDEO

Începe festivalul „FEStudIS”. Evenimentul debutează cu parada studențească, ce va reuni 23 de organizații – FOTO, VIDEO

18 apr. 2024, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, are loc deschiderea festivalului studenților ieșeni – „FEStudIS”. De peste două decenii, în prima zi a acestui eveniment, studenții din Iași și din întreaga țară ies în stradă pentru tradiționala paradă, un spectacol plin de culoare, energie și bucurie.

Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului „FEStudIS”

În perioada 20-28 aprilie 2024, va avea loc cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului „FEStudIS”. Startul evenimentului are loc sâmbătă, 20 aprilie 2024, cu celebra Paradă Studențească, ce va debuta simultan, începând cu ora 17:30.

Parada va reuni, în total, 23 de organizații studențești ce se vor întâlni în fața Palatului Culturii, unde va avea loc o probă de originalitate, acestea având ocazia de a surprinde juriul cu scurte momente artistice.

La proba de originalitate, doar trei din toate asociațiile vor fi premiate și, ulterior, participanții vor fi împărțiți pe asociații mici și mari, pentru a se face departajarea.

„Prima activitate va începe pe 20 aprilie, cu parada organizatorilor, unde participă asociații studențești doritoare. Avem înscriși de la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași, de la «Alexandru Ioan Cuza» și de la Universitatea de Științele Vieții Iași. Parada va fi împărțită în două, partea de la Palatul Culturii, unde se jurizează momentul de originalitate, care poate sa dureze maxim trei minute, și se acordă locul 1, 2 și 3. După se merge de la palat către Casa de Cultură, la un moment dat o să vină fiecare asociație, o să strige timp de câteva secunde și vom fi înregistrați cu un decibelmetru, iar în funcție de cât de mulți și tare strigăm, suntem premiați”, declară Ana Maria Lupu, student reprezentant în Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și președinte al asociației studenților chimiști „Chemis” Iași.

Programul festivalului

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, se desfășoară parada organizațiilor, la ora 17:30. Duminică, 21 aprilie 2024, la ora 18:00, are loc concertul „Tribut Nirvana Unplugged”. Luni, 22 aprilie 2024, la ora 19:30, activitatea „Eu cu cine votez”, care este un pamflet. Marți, 23 aprilie 2024, „Pierduți în voalul fericirii”, miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Decizia e a ta”, joi, 25 aprilie 2024, „Toate viețile pe care le-am avut”, vineri, 26 aprilie 2024, conferința „Romanian Business Leaders”. Sâmbătă, 27 aprilie, are loc un concert unde va cânta artistul Vescan, iar duminică, 28 aprilie, se desfășoară un campionat de jocuri.

„FEStudIS” a luat naştere în anul 2001, din dorinţa studenţilor de a-şi putea exprima spiritul competitiv în diferite moduri. Prin numărul impresionant de participanţi şi prin varietatea elementelor organizate, a devenit o tradiţie continuată anual.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 iulie 2026
29 iulie 2026