Primul meci din play-out pentru Politehnica Iași este unul dificil, fiind vorba despre o deplasare la Farul Constanța
Emoțiile abia acum încep pentru suporterii ieșeni, care speră la o nouă salvare de la retrogradare în acest sezon. Poli Iași începe play-out-ul cu 16 puncte de pe locul 14, însă diferența de punctaj dintre echipe este extrem de mică, iar lucrurile se pot schimba radical în fiecare etapă.
Poli Iași începe play-out-ul
Vasile Miriuță știe că are în față un adversar dificil, iar calculele din campionat sunt extrem de complicate. Meciul dintre Farul Constanța și Poli Iași se va disputa sâmbătă, 14 martie 2025, de la ora 18:00, pe stadionul de la Ovidiu. Totuși, echipa are o formă bună și încrederea este în creștere.
„Ne așteaptă un meci foarte dificil, cunoaștem echipa lui Gică Hagi, au o dinamică bună, joacă bine acasă. Poate meritau mai mult, chiar să fi fost acolo în play-off. Noi suntem pregătiți din toate punctele de vedere, s-au antrenat bine băieții săptămâna asta. Meciurile pe care le-am avut împotriva lui Gică Hagi au fost mereu echilibrate”, a declarat Vasile Miriuță, antrenorul Politehnicii Iași.
Politehnica Iași va juca doar 4 meciuri acasă și 5 în deplasare, deoarece nu s-a clasat pe unul din locurile 7-11 în campionat.
„Avem 9 finale în play-out. Trebuie să avem mare grijă. Nu am realizat nimic deocamdată. Îmi doresc la fiecare etapă să avem două echipe sub noi, nu zic mai multe. Trebuie să scoatem maxim din fiecare partidă și să rămânem cu 2-3 echipe în spatele nostru. Mi-ar fi plăcut să joc și eu un meci acasă împotriva celor de la Galați, Slobozia sau Buzău, dar văd că le jucăm pe toate în deplasare. Până la ultima etapă se va juca. Sunt 2-3 puncte diferență; orice înfrângere te duce în jos, orice victorie te propulsează”, a mai precizat tehnicianul.
Jucătorii sunt concentrați
După victoria istorică de la Galați, jucătorii formației din Copou sunt mult mai încrezători în forțele echipei și cred că, dacă vor avea aceeași atitudine, atunci vor putea aduce puncte acasă.
„Începem un nou campionat. Ce am făcut până acum nu este suficient. Trebuie să începem bine play-out-ul. Anul trecut am început dificil cu două înfrângeri. Știm cum joacă cei de la Farul, este una dintre cele mai bune echipe din campionat. Dacă vom fi precum am fost săptămâna trecută la Galați, vom scoate un rezultat bun. Este imposibil să anticipăm ce se va întâmpla în cele 9 meciuri. Diferența dintre echipe este mică, iar orice victorie contează”, a spus Julian Marchioni.
La Constanța, Guilherme nu va face deplasarea fiind suspendat, iar Boben și Bordușanu sunt accidentați.
„În afară de Guilherme, care este suspendat, Boben, care încă are probleme, Bordușanu s-a accidentat la gleznă, nu face deplasarea cu noi, în rest toată echipa este disponibilă. Boben, dacă se antrenează zi de zi, poate, după, să vină în lot. La portari nu mă bag niciodată, am mare încredere în antrenorul cu portari și e decizia lui cine joacă”, a încheiat Vasile Miriuță.
Lupta din play-out va fi extrem de aprinsă în acest an, iar Politehnica Iași începe în forță, cu un meci contra celor de la Farul Constanța.