Local

Începe vaccinarea antigripală 2021-2022! La Iași au fost solicitate peste 100.000 de doze. Orice persoană care s-a imunizat împotriva COVID-19 poate primi și vaccinul antigripal

Publicat: 09 oct. 2021
Intrarea de la DSP Iași și o seringă cu serul Influvac (vaccinul antigripal)
DSP Iași a solicitat 115.000 doze de vaccin antigripal pentru campania 2021-2022

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătății va demara săptămâna viitoare. Direcția de Sănătate Publică Iași a solicitat peste 100.000 de doze de vaccin. O persoană care s-a vaccinat anti-COVID-19 și face parte din categoriile la risc poate primi și vaccinul gripal

Campania de vaccinare 2021-2022 va demara săptămâna viitoare în toată țara. Direcția de Sănătate Publică Iași a solicitat pentru județul Iași 115.000 de doze de vaccin. Pentru sezonul 2021-2022, Ministerul Sănătății intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea unui număr de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin gripal.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită vor fi imunizați, cu prioritate, cei cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie și în unitățile sanitare cu paturi. Orice persoană care s-a vaccinat anti-COVID-19 și face parte din categoriile la risc poate primi și vaccinul gripal.

„Am solicitat pentru județul Iași 115.000 doze și așteptăm să ne anunțe Ministerul Sănătății când vin dozele și câte”, au precizat reprezentanții DSP Iași.

În cadrul campaniei de imunizare 2020-2021 au fost vaccinați peste 120.000 de ieșeni împotriva gripei de sezon

Numărul ieșenilor vaccinați antigripal a fost mai mare în sezonul de vaccinare 2020-2021 față de cel din 2019-2020. Din septembrie 2020 și până pe data de 21 mai 2021, în județul Iași au fost înregistrate 123.980 de persoane imunizate împotriva gripei. În data de 14 septembrie 2020, Ministerul Sănătății a început campania de vaccinare prin distribuția primelor doze către direcțiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor. Direcția de Sănătate Publică Iași a primit atunci prima tranșă de 15.600 de doze de vaccin antigripal (Influvac).

Campania s-a încheiat în luna iunie 2021. De la debutul campaniei, județul Iași a primit în total 138.766 de doze. În funcție de categoriile de persoane, vaccinările au avut loc după cum urmează: persoane cu boli cronice – 53.746, medici și alte categorii de personal – 7.651, copii și bătrâni instituționalizați – 1.365, persoane peste 65 de ani – 58.302, gravide – 530, copii de la 6 luni până la 5 ani – 2.386. În sezonul de vaccinare antigripală 2019-2020, aproximativ 94.000 de ieșeni s-au imunizat, dintre care cei mai mulți au fost persoanele de peste 65 de ani. La sfârșitul lunii februarie 2020 erau 93.336 de persoane vaccinate. În sezonul anterior au fost imunizați 36.162 bolnavi cronici, 8.202 medici și alte categorii de personal, 1.770 copii și bătrâni instituționalizați, 46.852 de persoane peste 65 de ani, 130 de gravide și 220 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani.





Comentarii
  • Hopa!Lasati sa se inteleaga ca doar cine s a vaccinat anticovid are acces la cel antigripal
    Alta discriminare..Voi presa,mass media…veti fi primii care veti da socoteala de toate mizeriile astea.Nu aveti conștiința,doar banii conteaza.Ne pisham pe toate vaccinurile voastre imputite.

  • Eu anul trecut si in acest an am facut vaccinul antigipal sezonier pe banii mei(cand am sunat la asistenta sa intreb de vaccinul antigripal sezonier m-a trimis la farmacie sa mi-l achizitionez) si se rezolva.Oare sunt prinse in statistica si persoanele care s-au vaccinat antigripal pe banii lor ca sa dea bine la public?Si daca vreti sa va convingeti,va rog sa mergeti de luni sau sunati medicul de familie si vedeti dacu au vaccin gripal sezonier pentru proprii pacienti.

Adauga un comentariu