Incident grav în Iași: o femeie a fost rănită după ce a coborât din mers dintr-o mașină de transport alternativ. Poliția a deschis dosar penal.
O femeie a fost rănită în Iași după ce a coborât din mers dintr-o mașină de transport alternativ, pe 3 aprilie.
Un incident transport alternativ Iași a avut loc pe 3 aprilie, pe strada Mihail Galino din municipiu, unde o femeie în vârstă de 44 de ani a ajuns la spital după ce a coborât dintr-un autoturism aflat în mișcare. Cazul este acum în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Incident transport alternativ Iași: ce spun polițiștii despre eveniment
Potrivit informațiilor oficiale transmise de IPJ Iași, evenimentul rutier s-a produs în timp ce un tânăr de 24 de ani, care activa ca șofer pentru transport alternativ, conducea autoturismul dinspre strada Ștefan Hotnog către strada Margareta Baciu.
În timpul deplasării, în dreptul unui complex rezidențial, pasagera aflată pe bancheta din spate, pe partea dreaptă, ar fi deschis portiera și ar fi coborât din mers, din motive care nu au fost stabilite cu exactitate până în acest moment.
View this post on Instagram
Reprezentanții poliției au transmis oficial:
„La data de 3 aprilie a.c., poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Mihail Galino, din municipiul Iași a avut loc un eveniment rutier. Din verificări a rezultat faptul că un tânăr, de 24 de ani, în calitate de șofer pentru transportul alternativ a condus autoturismul dinspre strada Ștefan Hotnog către strada Margareta Baciu, iar în dreptul unui complex rezidențial, o femeie, de 44 de ani, pasager pe locul din dreapta spate în autoturism, din motive necunoscute, ar fi deschis portiera în timpul mersului vehiculului și ar fi coborât din acesta.”
Rezultatele testelor și măsurile luate de autorități
Conform procedurilor standard, atât pasagera, cât și șoferul au fost testați alcoolscopic. Rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de producerea incidentului.
„În urma evenimentului rutier, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri. A fost testată din punct de vedere alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. De asemenea, a fost testat și șoferul, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iași.
Ancheta este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs acest incident transport alternativ Iași.
Pe lângă datele oficiale, au apărut și informații neconfirmate oficial care indică faptul că între șofer și pasageră ar fi existat un conflict înainte de producerea incidentului.
Potrivit acestor surse, femeia ar fi comandat o mașină pentru a ajunge la serviciu, menționând că plata urma să fie efectuată cu cardul. Se pare că șoferul ar fi solicitat plata în numerar, ceea ce ar fi generat o dispută verbală între cei doi.
În contextul tensiunii create, femeia s-ar fi panicat și ar fi luat decizia de a coborî din autoturism în timp ce acesta era încă în mișcare, gest care a dus la rănirea sa. Autoritățile continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele acestui caz, inclusiv eventualele responsabilități ale șoferului și circumstanțele exacte care au determinat comportamentul pasagerei.
Vina principala o are soferul, in momentul cand clienta a deschis portiera el trebuia sa opreasca imediat nu sa se concetreze pe filmat ca sa surprinda drama si sant curios daca era echipata masina cu casa de marcat daca tot insista cu plata chas. Daca nu este echipata masina bolt sau uber cu casa de marcat puteti linistit sa refuzati plata sau daca nu le convine sa va duca lapolitie dar ar insemna ca mai comite o fapta penala si anume sechestrare.
Aici avem dovada vie că există idioți-idioate tîmpiți-tîmpite cu facultate !
În cazul de față o profesoară comandă Bolt cu specificația plății cash, pe drum zice ca nu îi are , că apoi și cardul e blocat și că so aștepte pînă……. Duminică că îi trimite banii pe Revolut , nu sau înțeles și a sărit din mașina aflată în mers spre poliție pentru 23 de lei !
Ce mi-e asta ce mi-e mucișor !, ”elite” cu mansarda făcută pilaf cu banane
Eu cred că e altceva la mijloc !, femeia i sa oferit cu alte soluții de plată iar tăntălaul nu a înțeles oferta !, întrebați orice taximetrist cu ani vechime cam ce înseamnă cînd o femeie spune taximetristului că nu are banii de cursă și că să se găndească el la o soluție de răsplată cu happy end
Soferul e un taran dupa cum vorbeste si nu avea voie sa foloseasca telefonul in mers, mai ales sa mai si filmeze cand proasta cealalta sare din masina in loc sa incetineasca si sa opreasca cand a vazut intentia de a cobora din mers. Aici e deja dosar penal probabil pt doar 23 lei de la una care nu si-a luat pastilele probabil. Nu mai zic de hainele stricate de proasta, pt 23 lei :)). A tunat si i-a adunat
amandoi par drogati, sincer:))
Dobi, dacă era nevasta sau fiica ta în mașină cu un escroc și nebun din asta mai aveai aceeași părere? Șoferul trecuse de destinație cum se vede și ea s-a speriat si a sarit din masina. El dacă vroia sa o ducă la politie trebuia sa întoarcă, dar nici gând de asta, se vede ca o ducea pe câmp..e sechestrare și probabil tentativa de viol
Prostovane, ea dorea sa ajungă la scoala sa tina ore la elevi. Și idiotul asta de șofer s-a oferit sa o ducă în câmp pentru 23 de lei. Cum ar fi, dar e ilegal ce face el, Cash sau card, sare femeia din masina. A sechestrat-o după ce a ajuns la destinație. Asta e clar. Unde vroia sa o ducă și cu filmarea, ca noi vedem după ce se arunca ea. Dar discuția dinainte? De ce nu oprește la destinație și continua cursa?
Cucoana s-a lovit la cap în alte sărituri dinainte,nu e prima dată când face cascadorii!A mai sărit și din alte mașini ,uber bolt!Ea e liberă și independentă,îi place sportul extrem!Trebuie să sară mai la vale ,în curte la Socola!
Nebuna useristă liberă și independentă nu își dorea decît o banană ca lumea
Referitor la incidentul cu doamna care a sărit din masina in mers:
– escrocul ala de șofer trecuse de destinație, pentru ca femeia a sărit speriata ca nu oprit unde trebuia sa ajungă.
– a amenintat-o ca merge la politie, dar el nu a întors masina, a continuat cursa mai departe de destinația clientei.
– probabil ca a amenintat-o cu altceva în afara de politie, intenție de viol sau altceva, ca femeia nu s-a aruncat degeaba din masina in mers.
– i-ar trebui retrasa autorizația escrocului pentru a nu ajunge și alte persoane în aceasta situație incredibila, în care șoferul de transport alternativ trebuie sa fie amabil, maleabil
– golani din ăștia nu au ce cauta pe străzi sa transporte clienți
Pe asta o cheamă Adina Maria Nasibeda și este maseuza la un cabinet de prin Dacia. Este debila cu acte în regula.
Adică e și maseuză la un bordel sub acoperire nebuna maldavancă ?
Bor^tul nu stie rom^neste „am dec^t Revolut” si e penal din decembrie trecut cel putzin dar basarabeanca asta cum a ajuns totusi pro9fa de rom^na la noi?
Cum cum ? a dat niște examene orale !