Prima pagină » Sanatate » Injecția intramusculară – Când este recomandată și în ce constă? Iată tot ce trebuie să știi despre această procedură

Injecția intramusculară – Când este recomandată și în ce constă? Iată tot ce trebuie să știi despre această procedură

11 nov. 2025, 10:51,
Redacția BZI în Sanatate

Injecția intramusculară este o metodă de administrare a medicamentelor ce presupune introducerea unei substanțe direct în mușchi, de aceea, este important să știi în ce situații este recomandată.

Acest tip de injecție este recomandat în anumite situații medicale, însă nu se aplică oricând sau oricui, fiind necesară evaluarea medicului.

Iată ce trebuie să știi despre injecția intramusculară

Când se face această injecție depinde de boala tratată, de tipul medicamentului și de rapiditatea cu care este nevoie ca aceasta să acționeze. Injecția intramusculară presupune administrarea substanței direct în mușchi, ceea ce permite o absorbție mai bună decât administrarea subcutanată și uneori mai rapidă decât cea orală.

Această injecție este adesea recomandată pentru mai multe afecțiuni, atât cronice, cât și acute. Ea poate fi folosită în cazurile de anemie, infecții bacteriene sau virale, boli neruologice sau în tratamentul tulburărilor hormonale.

Cele mai folosite zone sunt mușchiul deltoid (umăr), gluteal (fesă) și vast lateral (coapsă), însă uneori se poate face și în abdomen. Acest tip de injecție se recomandă în situații precum administrarea de antibiotice, vitamine (de exemplu vitamina B12), antiinflamatoare sau vaccinuri.

Ea este utilizată mai ales atunci când medicamentele nu pot fi administrate pe cale orală, din cauza intoleranței gastrice, a vărsăturilor sau atunci când este necesară o absorbție stabilă și treptată. De asemenea, se recurge la aceasta în contextul unor tratamente de urgență, cum ar fi administrarea pentru reacții alergice severe, dureri intense sau afecțiuni neurologice.

Totuși, această injecție nu trebuie făcută la întâmplare acasă fără indicația unui specialist, întrucât există riscuri, precum afectarea unor nervi, injectarea greșită în vase de sânge sau apariția unor noduli dureroși.

Tocmai de aceea, tehnica de administrare trebuie cunoscută foarte bine, inclusiv alegerea acului potrivit, dezinfectarea corectă a locului și respectarea dozei.

Cum se realizează corect și cine nu are voie să o facă

Pentru a administra corect o injecție intramusculară, se respectă câteva etape clare. Persoana trebuie să stea într-o poziție relaxată, mușchiul ales trebuie expus și zona să fie dezinfectată. Acul trebuie introdus ferm, într-un unghi de 90 de grade, pentru a pătrunde direct în masa musculară.

După injectare, se retrage acul, iar zona se masează ușor pentru absorbție. Cu toate acestea, nu toate persoanele pot primi aceste injecții. De exemplu, pacienții cu tulburări severe de coagulare, cei care iau tratament anticoagulant sau cei cu infecții ale pielii în zona respectivă pot avea complicații.

De asemenea, nu se recomandă injecțiile intramusculare repetate în același loc, întrucât pot afecta țesutul și pot duce la formarea de inflamații. Un alt aspect important este alegerea acului. Un ac prea sucrt poate duce la injectarea soluției în țesutul gras, ceea ce face medicamentul mai puțin eficient.

Un ac prea lung, folosit incorect, poate provoca durere sau răni interne. De aceea, personalul medical ține cont de vârstă, greutate și masa musculară a pacientului.

Un avantaj al acestei injecții este faptul că evită problemele gastrointestinale. Unele medicamente pot provoca iritații dacă sunt administrate oral, însă prin injectare medicamentul este livrat direct în sânge.

Injecția intramusculară este o metodă sigură și eficientă de administrare a medicamentelor, însă trebuie realizată corect și în contextul potrivit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
O decizie care ar putea afecta sute de mii de angajați din sistemul bugetar se află în discuție în coaliția de guvernare. Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată, o măsură care, potrivit estimărilor specialiștilor de la […]
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026