Prima pagină » National » INS contrazice din nou afirmațiile lui Florin Cîțu: Salariul mediu net a scăzut pentru a doua oară în acest an
INS contrazice din nou afirmațiile lui Florin Cîțu: Salariul mediu net a scăzut pentru a doua oară în acest an

INS contrazice din nou afirmațiile lui Florin Cîțu: Salariul mediu net a scăzut pentru a doua oară în acest an

12 iul. 2021, 16:06,
în National

În luna mai 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.695 lei, cu 109 lei (-1,9%) mai mic decât în luna aprilie 2021, anunță INS. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.492 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 69 lei (-1,9%)

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8192 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1850 lei).

Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 9,8%.

În luna mai 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât ȋn luna aprilie 2021, ca urmare a acordării ȋn lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, de fidelitate ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 21,0% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 14,0% și 16,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), telecomunicaţii, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii; între 5,5% și 8,5% în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, producția şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiționat, industria metalurgică, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din tutun; între 3,5% și 5,0% în alte activităţi extractive, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), transporturi pe apă, fabricarea băuturilor.

Ȋn anumite activități economice s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă, determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare bănești, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat reluării activității anumitor agenți economici, realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 14,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;

– între 3,5% și 6,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi aeriene, hoteluri şi restaurante; între 1,0% și 2,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), transporturi terestre şi transporturi prin conducte, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi de producție cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învățământ (+5,3% ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administrație publică (+0,1%). În sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă (-0,8%).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2026
14 iulie 2026