Prima pagină » Local » Inspectoratul de Poliție Județean Iași a organizat evenimentul dedicat Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

Inspectoratul de Poliție Județean Iași a organizat evenimentul dedicat Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

25 nov. 2025, 16:41, 3 ,
Redacția BZI în Local

Inspectoratul de Poliție Județean Iași prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității a organizat evenimentul dedicat Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, în parteneriat cu Asociația Magic & Ludic.

Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași, fiind prezenți reprezentanți ai instituțiilor, specialiști, artiști și membri ai comunității, având ca obiectiv conștientizarea și prevenirea violenței de gen.

Programul evenimentului a inclus interacțiuni directe cu specialiști și reprezentanți ai instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței de gen, participarea la un quiz educativ pe tema drepturilor, siguranței și suportului pentru victime, dar și momente artistice cu puternic impact emoțional, dedicate temei prevenției și solidarității.

Prin acest eveniment încurajăm sesizarea oricărei situații de violență, solicitarea sprijinului din partea autorităților, precum și informarea cu privire la noile modificări legislative referitoare la cazurile de violență domestică.

La final, participanții au fost prezenți în zona cu „Peretele Promisiunilor”, unde au lăsat un mesaj personal de angajament pentru o generație fără violență.

Evenimentului s-au alăturat și persoane publice care au ales să transmită un mesaj emoționant.

Din punct de vedere statistic, precizăm că în primele 9 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 5.326 de cazuri de violență domestică sesizate prin apelul unic de urgență 112, în urma cărora a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent și fiind emise 705 ordine de protecție provizorii, iar în 558 dintre cazuri, persoanele vătămate au refuzat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Comentarii
  • Ziua internationala,…eliminarea violentei,…pana la urma e, ceva, un kkt.

  • Femeile și copiii sunt cei mai vulnerabili… Ah, că o fi și bărbați agresați de femei, nu contestă, însă sunt mult mai puțini, aproape insignifiant raportat la numărul de femei abuzate fizic și psihologic, emoțional. Lumea omite un detaliu vital și anume că femeia nu are capacitatea fizică a bărbatului de a se apăra și impune. Mai știu și că și curentul feminist mai exagerează pe alocuri, însă violența domestică e la cote alarmante în România, iar mesajele de la protestele astea nu ajung la cine trebuie, din păcate, e doar o „bulă”.

  • Pai dati statistica cati dintre politisti si-au abuzat prin loviri, hartuit, si unii si-au omorat nevestele. Intai faceti curatenie in Politie ca sa fiti toti capabili sa gestionati astfel de situatii in randul civililor.
    Ticalosii care au recurs la asa fapte meschine fie politist fie civil trebuiesc incarcerati pe viata.
    Sa se construiasca inchisori si parcuri ingradite cu gard electric si ateliere si pusi la diverse munci sa produca ceva nu sa stea ca trantorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026