Prima pagină » National » Instanța îl poate elibera pe ucigașul în serie Sütő Ferenc. Avertisment pentru autorități și populație
Instanța îl poate elibera pe ucigașul în serie Sütő Ferenc. Avertisment pentru autorități și populație

Instanța îl poate elibera pe ucigașul în serie Sütő Ferenc. Avertisment pentru autorități și populație

18 sept. 2025, 16:40, 1 ,
Redacția BZI în National

Unul dintre cei mai periculoși criminali în serie din România, Sütő Ferenc, se află acum la un pas de eliberare, după ce Tribunalul Bihor a decis miercuri, 17 septembrie, să-i transforme pedeapsa de detenție pe viață în 25 de ani de închisoare, perioadă pe care o executase deja.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, originar din satul Ser, comuna Bogdand, județul Satu Mare, este cunoscut în comunitatea sa ca un individ impulsiv, cu o pasiune pentru arme improvizate.

Criminal în serie, la un pas de eliberare

Sütő Ferenc a ucis patru persoane și a întocmit ulterior o „listă neagră” cu alte 17 nume pe care și le-ar fi dorit moarte. De-a lungul anilor, instanțele au respins constant cererile sale de eliberare, motivând că rămâne un pericol public, invocând abateri disciplinare și antecedente penale care indicau un comportament violent și periculos.

Decizia recentă a Tribunalului Bihor nu are însă legătură cu comportamentul său din detenție sau cu gravitatea faptelor. Ea este rezultatul unei prevederi din vechiul Cod penal, care stipulează că un condamnat la detențiune pe viață devine eligibil pentru transformarea pedepsei în 25 de ani de închisoare la împlinirea vârstei de 60 de ani. Astfel, deși instanțele au constatat anterior că Sütő nu s-a îndreptat, legea l-a pus în situația de a-și fi executat deja întreaga pedeapsă.

Potrivit expertizei psihologice, criminalul suferă de tulburări de personalitate antisocială, dar discernământul său rămâne intact, ceea ce a justificat trimiterea sa în judecată. De-a lungul procesului, Sütő nu s-a potolit, ajungând să amenințe judecătorii direct în sala de judecată:

„Dacă evadez sau voi fi eliberat, vă pedepsesc pe toți”, ar fi spus el.

Pericolul nu a dispărut

Anterior condamnării, Sütő Ferenc a fost încarcerat în mai multe penitenciare din țară, inclusiv la Oradea. În iulie 2024, bărbatul a deschis un nou proces pentru înlocuirea detenției pe viață, iar miercuri instanța a admis cererea, transformând pedeapsa în 25 de ani, ani pe care, practic, i-a executat deja.

Dacă ar fi fost condamnat sub Noul Cod penal, intrat în vigoare în 2014, transformarea pedepsei nu ar fi fost automată, deoarece limita de vârstă pentru detenția pe viață a crescut la 65 de ani, iar judecătorii decid de la caz la caz dacă reduc durata detenției, doar în situația în care constată că persoana nu mai reprezintă un pericol.

Decizia stârnește controverse și îngrijorare publică, având în vedere natura extrem de violentă a faptelor comise și amenințările directe făcute de criminal chiar în timpul procesului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Comentarii
  • e clar…ii dau drumul sa-si indeplinieasca amenintarile si pe cei de pe lista…judecatorii corupti inca nu se potolesc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026