Prima pagină » Local » Intervenții de urgență pe Drumul European, în urma codului roșu de vreme severă în zona Pașcani – UPDATE

Intervenții de urgență pe Drumul European, în urma codului roșu de vreme severă în zona Pașcani – UPDATE

16 iul. 2025, 13:15,
Redacția BZI în Local

Echipajele de intervenție din județul Iași acționează în regim de urgență pentru degajarea drumurilor afectate de furtuna puternică din 16 iulie 2025, în urma emiterii unui cod roșu de vreme severă.

UPDATE 2: Circulația fost reluată pe DJ 208L după intervenția pompierilor din Pașcani la Soci. Un stâlp și mai mulți copaci căzuți au fost degajați cu succes.

„Secția de pompieri Pașcani a finalizat intervenția pentru degajarea unui stâlp căzut, precum și a copacilor și crengilor rupte care blocau drumul județean DJ 208L, în satul Soci, comună Miroslovești. După o acțiune promptă și bine coordonată, carosabilul a fost eliberat, iar circulația s-a reluat în condiții normale. Nu au fost raportate victime sau pagube majore. Echipajele au revenit în bază, rămânând în continuare pregătite pentru alte situații de urgență.

Pe strada Strugurilor apa s-a retras singură, iar pe strada Silvestru a fost deplasată o motopompă în sprijin pentru evacuarea apei”, a transmis ISU Iași.

UPDATE: La sosirea forțelor și mijloacelor de intervenție la fața locului s-a constatat că situația de urgență nu se confirmă.

Știre inițială

În mai multe localități din zona Pașcani, copaci și stâlpi de electricitate au fost doborâți pe carosabil, blocând circulația rutieră.

ISU Iași, alături de structurile locale, lucrează pentru restabilirea traficului și siguranței rutiere.

„În contextul avertizării meteorologice COD ROȘU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Pașcani și localitățile învecinate, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin în aceste momente pentru degajarea unor obstacole apărute pe Drumul European.

În localitatea Moțca, un copac și un stâlp de electricitate au fost doborâți pe carosabil, blocând circulația rutieră. La fața locului, Secția Pașcani acționează cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și 5 subofițeri, sprijinită de echipele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Simultan, în satul Soci, comuna Miroslovești, un stâlp de electricitate căzut pe aceeași arteră rutieră este în curs de degajare de către aceleași structuri de intervenție.

Acțiunile sunt în desfășurare, iar salvatorii lucrează cu prioritate pentru redeschiderea circulației și restabilirea condițiilor de siguranță.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă prudență și evitarea deplasărilor în zonele afectate, precum și respectarea indicațiilor oficiale transmise prin sistemul RO-ALERT și alte canale de informare”, a transmis ISU Iași.

De asemenea, meteorologii au anunțat grindină de dimensiuni medii și mari.

„Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
COD: ROSU
Data emiterii: 16-07-2025 ora 13:16 Nr. mesajului : 2
Valabil de la: 16-07-2025 ora 13:25 până la : 16-07-2025 ora 14:15

În zona: Județul Neamţ: Doljești;
Județul Iaşi: Hălăucești, Ruginoasa, Strunga, Butea, Mircești, Rachițeni, Alexandru I. Cuza, Heleșteni, Costești;

Se vor semnala: grindină de medii și posibil mari dimensiuni (mai mare de 3…5 cm), averse torențiale (30…50 l/mp), vijelie cu rafale de 60…80 km/h, frecvente descărcări electrice”, au menționat meteorologii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iunie 2026
18 iunie 2026