Corectitudinea politică („Political correctness”) se referă la folosirea limbajului și a practicilor care încearcă să evite exprimările sau termenii ce pot jigni, exclude sau marginaliza persoane în funcție de caracteristici precum genul, rasa, orientarea sexuală, cultura sau dizabilitățile. Scopul său principal este reducerea discriminării verbale și a stereotipurilor negative, promovând un discurs mai respectuos și mai incluziv în societate. Termenul a apărut și a evoluat începând cu anii 1980 și este frecvent discutat, uneori controversat, fiind susținut ca mijloc de protecție a grupurilor vulnerabile, dar și criticat atunci când este perceput ca excesiv sau ca un obstacol în dezbaterile deschise. Fundamentul rămâne însă ideea că limbajul influențează percepțiile și relațiile sociale, iar folosirea atentă a cuvintelor poate contribui la o comunicare medicală și socială mai empatică și mai echilibrată.
Medicina a evoluat prin precizie, rigoare și dorința de a înțelege realitatea biologică. În același timp, evoluția societății a adus în prim-plan importanța limbajului și a sensibilității față de diverse grupuri. În acest context, corectitudinea politică a început să influențeze nu doar modul în care comunicăm în medicină, ci și unele instrumente și concepte utilizate în practică și cercetare, ridicând întrebări legitime despre cum poate fi păstrat echilibrul dintre empatie, incluziune și acuratețe științifică.
Rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) este un instrument esențial în nefrologie, utilizat pentru evaluarea funcției renale, stadializarea bolii cronice de rinichi și ghidarea deciziilor clinice. Deoarece măsurarea directă a GFR este rar practicabilă, eGFR se bazează pe ecuații matematice, care folosesc markeri serici precum creatinina și cistatina C. În trecut, unele ecuații au inclus rasa ca variabilă, pe baza diferențelor medii observate între populații, cu scopul de a îmbunătăți acuratețea estimării funcției renale în contextul limitărilor markerilor disponibili. Recent, din considerente de echitate, au fost recomandate ecuații fără corecție rasială. Studii multicentrice efectuate în populații diverse din Europa, Africa și Statele Unite arată însă că estimările pot varia semnificativ la același individ în funcție de markerul utilizat, variații care pot fi suficient de mari pentru a modifica stadializarea bolii cronice de rinichi, cu potențial impact asupra deciziilor clinice. Aceste date nu contestă necesitatea ecuațiilor „race-free”, ci subliniază faptul că echitatea în medicină trebuie să fie însoțită de discernământ clinic, iar alegerea formulei de estimare a eGFR ar trebui adaptată contextului.
Un exemplu diferit, dar relevant în aceeași discuție, este cel al lui James Watson, co-descoperitor al structurii ADN și laureat al Premiului Nobel. Acesta a fost înlăturat din funcțiile și titlurile onorifice asociate Cold Spring Harbor Laboratory în urma unor declarații publice repetate privind relația dintre rasă și inteligență, considerate de comunitatea științifică nefondate, discriminatorii și incompatibile cu valorile academice actuale. Decizia instituției nu a pus sub semnul întrebării contribuțiile sale fundamentale la biologia moleculară, care rămân incontestabile, ci a reflectat poziția că opiniile personale exprimate public pot avea consecințe instituționale atunci când contravin consensului științific și principiilor etice ale comunității academice.
Deși diferite ca natură, exemplul eGFR și cazul Watson reflectă aceeași provocare actuală din medicină și știință: cum pot fi integrate valorile sociale fără a compromite rigoarea științifică. Fie că este vorba despre instrumente clinice sau despre discursul public al cercetătorilor, echilibrul dintre acuratețe, responsabilitate și context rămâne esențial.
Aceeași tensiune poate fi observată și în alte domenii ale medicinei. Un exemplu frecvent invocat este Indicele de Masă Corporală (IMC), un instrument simplu, utilizat pe scară largă pentru evaluarea greutății corporale. Deși util ca metodă de orientare, IMC are limitări bine cunoscute, deoarece nu reflectă compoziția corporală, masa musculară sau distribuția grăsimii, ceea ce poate duce la interpretări inexacte la nivel individual. Din acest motiv, IMC este cel mai valoros atunci când este interpretat în context clinic și completat cu alți parametri metabolici și antropometrici, aspecte discutate pe larg într-un articol anterior.
În mod similar, Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5) reprezintă un instrument esențial pentru clasificarea și diagnosticarea tulburărilor psihice, oferind criterii standardizate și un limbaj comun pentru clinicieni și cercetători. Actualizările succesive ale manualului reflectă atât progresele științifice, cât și preocuparea pentru un limbaj mai atent la factorii culturali, de gen și de mediu, cu scopul de a reduce stigma asociată anumitor diagnostice, păstrând totodată coerența și utilitatea clinică a clasificărilor.
Contrabalansând, există situații în care ceea ce este etichetat drept „corectitudine politică” urmărește să corecteze o problemă reală în medicină. Diferențele de sex în cercetarea clinică sunt un exemplu elocvent. Zeci de ani, majoritatea studiilor clinice au inclus predominant pacienți de sex masculin. Femeile au fost excluse sau slab reprezentate din motive considerate „protective” sau din dorința de a simplifica studiile. Rezultatul: tratamente testate predominant la sexul masculin, apoi prescrise inclusiv femeilor, fără date solide privind dozele optime, eficacitatea reală sau profilul de siguranță. În bolile cardiovasculare – principala cauză de deces la femei –, datele sunt greu de ignorat: între 2017 și 2023, femeile au reprezentat doar 40% dintre participanții în studiile clinice, iar în infarct, boală coronariană sau insuficiență cardiacă, proporția a fost mult sub prevalența reală a bolii. Ghidurile rezultate se sprijină, inevitabil, pe dovezi incomplete pentru jumătate dintre pacienți. În nefrologie, paradoxul persistă: boala cronică de rinichi este mai frecventă la femei, dar acestea rămân subreprezentate în trialuri, limitând datele despre eficacitate și siguranță specifice sexului. În cazul transplantului renal, femeile beneficiază mai puțin, în special de allogrefe, provenind de la donatori vii, însă reprezintă majoritatea donatorilor vii (adesea > 60-70%). Biologia explică doar o parte, restul ține de bariere sociale și culturale.
În medicină, empatia și incluziunea nu sunt opționale, dar nici precizia științifică nu este negociabilă. Corectitudinea politică a adus schimbări necesare în limbaj și în modul în care ne raportăm la pacienți și la diversitate, însă aplicarea ei în instrumentele medicale trebuie făcută cu discernământ. Exemplele discutate arată că echitatea reală nu înseamnă uniformitate, ci capacitatea de a adapta deciziile la contextul biologic și clinic, fără a pierde rigoarea. Medicina rămâne, în esență, un exercițiu de echilibru: între date și valori, între știință și societate, între intenție și consecințe.
Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași/ Asist. univ. dr. Cristina Popa
Bibliografie :
- https://www.thoughtco.com/what-is-political-correctness-4178215
- https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12315838/
- https://www.theguardian.com/world/2019/jan/13/james-watson-scientist-honors-stripped-reprehensible-race-comments
- https://www.mentalhealth.com/library/dsm-5#:~:text=That%20work%20continued%20with%20the%20further%20development,factors%20like%20discrimination%20and%20stigma%20%5B1%5D%20
- https://www.medidata.com/en/life-science-resources/medidata-blog/women-in-clinical-trials-history/
- https://academic.oup.com/eurheartj/article/46/Supplement_1/ehaf784.3980/8311857
- https://journals.lww.com/kidney360/fulltext/2023/11000/gender_disparities_in_nephrology_trials__a.4.aspx
- https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2949813925000035