Proiecte imobiliare majore așteaptă girul aleșilor locali din ședința de la finalul acestei săptămâni
Trei proiecte imobiliare se află pe masa consilierilor locali. Acestea vor fi dezbătute și supuse votului, pe data de 19 decembrie 2025, în cadrul unei ședințe ordinare. Printre cele mai importante se numără aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale pe Calea Chișinăului și pe strada Aurel Vlaicu.
Proiecte imobiliare majore așteaptă girul aleșilor locali din ședința de vineri, 19 decembrie 2025
Firma Docdesign Pro SRL, administrată de Mădălina Maria Spiridon, a inițiat un Plan Urbanistic Zonal în vederea construirii unui ansamblu cu funcțiuni mixte (spații comerciale, birouri, servicii de interes general și locuințe de serviciu), pe Calea Chișinăului, numărul 132. Terenul are o suprafață de 4.747 metri pătrați, iar numărul de niveluri propuse este 2S+P+11E+Eth.
„Accesul auto și pietonal se va realiza de pe calea de acces existentă, care face legătura cu Calea Chișinăului. La realizarea investiției se vor respecta toate condițiile impuse prin avizele eliberate de deținătorii de rețele și utilități publice. În prezent, amplasamentul studiat este inclus în intravilanul municipiului Iași, inclus în UTR AI2C – Activități productive și depozitare comercială, legate de transporturi pe cale ferată, și sunt edificate cu acte construcțiile C1, C2 și C3, cu destinația de construcții industriale și edilitare ce vor fi desființate. Accesul în cadrul terenului se va face din drumul național, strada Calea Chișinăului, prin intermediul parcelei învecinate, având drept de servitute. Infrastructura rutieră de legătură dintre Calea Chișinăului și amplasamentul studiat (drum privat) este una deficitară, drumul fiind realizat din piatră, nefiind amenajate alei pentru circulațiile pietonale. Este asigurată lățimea minimă pentru accesul autospecialelor de intervenții în caz de incendiu”, este specificat în documentele Planului Urbanistic Zonal.
Pe strada Aurel Vlaicu vor fi construite locuințe colective, spații de birouri, spații comerciale și unități de cazare
Un alt proiect imobiliar care așteaptă girul aleșilor locali este cel inițiat de firma Chiro Limited SRL, administrată de Mihaela Șoric. Proiectul de hotărâre are în vedere „aprobarea Planului Urbanistic Zonal elaborat pentru construire locuințe colective, spații birouri, spații comerciale, unități cazare, amenajări exterioare, împrejmuire”. Potrivit informațiilor publicate, terenul are o suprafață de 2.815 metri pătrați, iar regimul de înălțime al clădirilor va fi de S+D+P+8E/S+D+P+10E.
„Terenul este deservit de infrastructura rutieră și are acces de pe două dintre laturile sale la căi de acces: la strada Aurel Vlaicu și la bulevardul Chimiei. Principala cale de acces spre Iași este strada Aurel Vlaicu, stradă cu dublu sens, cu o lățime aproximativă de 12,4 metri. Strada Aurel Vlaicu este o arteră importantă de circulație între comuna Holboca, sat Dancu și municipiul Iași. În momentul întocmirii documentației, profilul stradal se află într-o stare degradată, iar trotuarele sunt parțial degradate. Prin PUZ-ul prezent se propune unirea celor două accese, strada Aurel Vlaicu și bulevardul Chimiei, prin partea de vest a terenului, printr-un drum cu dublu sens și o lățime de 7 metri”, se prezintă în documentele Planului Urbanistic Zonal.
Astfel, proiecte imobiliare majore așteaptă girul aleșilor locali din ședința de la finalul acestei săptămâni.
bai,nu va mai saturati, ati sufocat iasul asta, bai,primarule, cand scapam de tine, ai stricat tot orasul asta,nu mai avem loc de blocuri, de masini de vaslui si moldova…..toti taranii au venit la iasi
Bravo!
blocul lui amariei din copou pentru care este o hot judecatoreasca se construieste in continuare pe un spatiu de joaca, langa o gradinita, a primit aprobare de la voi , banditilor, ala este loc de construit bloc, ati stricat tot copoul
Am impresia ca ăștia de la primărie sunt niște imbecili irecuperabili…. Si așa ca Iașul a devenit un oraș hipersufocat … flamanzii ăștia se gândesc la noi blocuri …. Off nație idioata de oameni …
Blocuri….cine sa stea in ele ? Ca sa mearga copilul la școală din Bucium pana in Copou trebuie sa plece de acasa la 6:45, si face o ora. Nu este infrastructura, strazi etc. Grav, Grav ! Vai de noi ! Nici salvarile nu su pe unde trece !!!