Cancan ultimă oră

Ioana Ginghină, dezvăluiri despre căsătorie. Îl va invita actriţa pe fostul ei soţ la nuntă?

Publicat: 22 ian. 2022
Ioana Ginghină
Ioana Ginghină a mărturisit că își dorește să devină mamă pentru a doua oară

Ioana Ginghină şi-a găsit fericirea de câţiva ani în braţele lui Cristi Pitulice. Cei doi îşi doresc să se căsătorească, iar recent, celebra actrită a făcut câteva dezvăluiri legate de acest aspect. Întrebată dacă îl va invita la nuntă și pe fostul său soț, actorul Alexandru Papadopol, bruneta a dat un răspuns neaşteptat.

Ioana Ginghină a trecut prin două divorţuri, însă cel din urmă a reuşit să îi schimbe radical viaţa. Prima oară a fost căsătorită cu Daniel Tudorică, de care s-a despărţit în anul 2004, iar ulterior l-a cunoscut pe Alexandru Papadopol, bărbatul care a făcut-o mamă pentru prima dată. După mai bine de 12 ani de relaţie, cei doi au luat-o pe drumuri separate, iar după divorţul dureros, în prezent vedeta iubeşte din nou.

Recent, în cadrul unui interviu, Ioana Ginghină a vorbit despre o nouă căsătorie cu actualul ei partener.

”Pentru mine, la momentul acesta, când vorbesc de căsătorie sunt mai concentrată pe partea de ce înseamnă, pe fondul ei. Hârtia nu mai înseamnă nimic. Am trecut prin niște experiențe și nu pot să spun că această hârtie mă mai impresionează în vreun fel sau altul, dar uite că sunt momente când trebuie făcute dacă vrei să fii alături de alți prieteni, să fii naș și să mergi mai departe. Am noroc de prietenul meu, Cristi, că nici el nu e așa disperat de a face nuntă mare și să petrecem trei zile și trei nopți”, a declarat vedeta.

Îl va invita actriţa pe fostul ei soţ la nuntă?

În acelaşi timp, actriţa a explicat faptul că are cu Alexandru Papadopol o frumoasă relaţie de prietenie, iar acesta ştie că are planuri de nuntă alături de Cristi Pitulice:

”Da, normal că știe despre nuntă. Noi am făcut și Ajunul Crăciunului împreună toți patru. Relațiile sunt foarte bune între mine și Alexandru și normal că întotdeauna îl anunț și pe el orice pas fac și și el mă anunță pe mine, pentru că prioritatea naostră este Ruxandra și atunci vrem să discutăm totul înainte să luăm o decizie, tocmai ca Ruxandra să știe că toată lumea e de acord cu toată lumea și că e bine și că suntem în relații foarte bune”.

Întrebată dacă îl va avea sau nu ca invitat la nuntă pe fostul său soț, Ioana Ginghină a mărturisit:

”Nu știu dacă va fi și el invitat. Nu mi-am pus problema, probabil că trebuie să îl întreb pe Cristi, nu am discutat așa mult despre acest aspect. Probabil că după ce vom fixa data când vom merge la primărie, vom da o petrecere”, a mai spus actrița.

 




Adauga un comentariu