Ion Cristoiu: După radio și televiziune, a venit rîndul rețelelor sociale să devină o unealtă a Istoriei

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1. Abajurul e motivul folosit cu geniu de Mihail Bulgarov pentru a creiona Viforniţa din Rusia Revoluţiei şi a Războiului Civil.
Capodopera sa, Garda albă, debutează în iarna anului 1918, în Kievul (Oraşul în roman) asediat de Iarnă şi de Istorie.
Asupra căminului cald, ocrotitor, al Turbinilor se năpustesc viscolele omăturilor şi frigul, dar şi Istoria (Petliura, bolșevicii).

Imaginea căminului pierdut în imensitatea nopţii viscolite de Iarnă şi de Istorie îşi are întruchiparea în abajur.
Scriitorul însuşi, făcîndu-şi apariţia în lumea romanului ca în pragul unei uşi, înalţă un elogiu ardent abajurului:

„Pe urmă… pe urmă odaia păru oribilă, ca orice odaie în care domneşte haosul pregătirilor de plecare şi care arată şi mai de nesuferit cînd abajurul e dat jos de pe lampă. Niciodată, niciodată să nu daţi jos abajurul de pe lampă! Abajurul e un obiect sacru. Niciodată să nu fugiţi de pericol, precum şobolanii, în necunoscut. Rămîneţi lîngă abajurul vostru, să vă cuprindă somnul ori să răsfoiţi o carte – în jur n-are decît să urle furtuna – şi aşteptaţi să vină şi la voi cineva“.

De ce abajurul?
Răspunsul nu e prea greu de aflat:
Abajurul face lumina lămpii sau a becului dulce, domoală, familiară!

2. Istoricii cad de acord că fascismul şi bolşevismul au luat amploare şi s-au consolidat ca regimuri prin folosirea radioului drept instrument de propagandă. În Rusia sovietică, auzul a ținut loc cititului. Prin urmare, masele analfabete au fost uşor de îndoctrinat. În Germania, ţară alfabetizată, radioul a fost exploatat pentru seducerea maselor prin vocea cunoscută, familiară, chiar dacă răcnită, a lui Hitler. Gîndindu-ne că şi Roosevelt a apelat la puterea de convingere a vocii (a se vedea rubrica sa La gura sobei), dibuim că spre deosebire de scris, radioul făcea mult mult mai familiar pe autorul textului, decît articolul iscălit într-un ziar.

După Război, televiziunea a înlocuit radioul.

De ce n-a avut şi ea un rol social-politic asemănător radioului?

Foarte simplu.

Radioul a ajutat dictaturile dintre războaie ca instituţie de stat.

Radioului de stat, deţinut de Putere, nu i se contrapuneau zecile, dacă nu sutele, de radiouri particulare. Cînd regimul sovietic a pus la lucru televiziunea ca televiziune de stat, era prea tîrziu. Între timp, masele se alfabetizaseră.

Şi încă ceva.

Am impresia că televiziunea n-a reuşit să apropie pe politician de popor ca radioul.

Vocea dacă e caldă, prietenoasă poate, în absenţa figurii, să seducă mult mai tare decît imaginea, cultivată de televiziune şi care exclude concentrarea pe o singură dimensiune.

Rămîne de văzut ce rol vor avea rețelele sociale ca unealtă a Istoriei.

editorial publicat pe blogul lui Ion Cristoiu