Ion Cristoiu: În cazul Elenei Ceaușescu putem vorbi de un dublu Cult al Personalității

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1. Despre Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu s-a scris mult după decembrie 1989. Despre Cultul Tovarășei nu s-a scris aproape de loc. E păcat, deoarece Cultul Tovarășei a avut anumite specificități. A fost vorba de un dublu Cult al Personalității. Ca Tovarășă de viață a lui Nicolae Ceaușescu în cadrul Cultului Personalității lui Nicolae Ceaușescu. Ca personalitate în cadrul Cultului Personalității dedicat exclusiv Elenei Ceaușescu. Pe măsura înaintării în vîrstă a lui Nicolae Ceaușescu ia amploare și Cultul Personalității Elenei Ceaușescu. 7 ianuarie, ziua de naștere a Elenei Ceaușescu, devine o Sărbătoare de proporții naționale. În cadrul Cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu apare prin obligativitatea menționării numelui ei – cu sau fără precizarea de soție – în al doilea rînd, după numele lui Nicolae Ceaușescu.

Ca subiect de Cult propriu, Elena Ceaușescu primește elogii ca:
Om de știință (Savant de renume mondial), Exemplu de afirmare a Femeii în socialism, Mamă (nu prea des) și Îndrumătoare a copiilor din țară (în postura de Mamă simbolică).

La Cultul personalității Elenei Ceaușescu – Savant de renume mondial – au contribuit cu deosebire Academiile și Instituțiile de Învățămînt superior din străinătate prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa. Alături de lucrările ei (tipărite cu banii Securității, dar și în semn de politețe diplomatică) titlurile științifice acordate de instituții prestigioase au hrănit în România una dintre principalele componente ale Cultului dedicat Elenei Ceaușescu: Cel de Savant de renume mondial.

2.Octavian Goga despre rolul presei în destinul unei națiuni. Fragment desprins din Discursul ținut la Sărbătorirea lui Stelian Popescu la Arenele Romane, 11 octombrie 1936:

„Cine nu-și dă seama de rostul presei în palpitarea largă a sufletului unui neam, cu deosebire în perioada lui de creștere și consolidare? Cine nu știe din istorie că drumul marilor adevăruri înainte de-a fi stropit cu sînge a fost însemnat cu rîuri de cerneală? Gazeta e totdeauna trîmbița deșteptării unui popor, iar gazetarul un glas smuls din clocotul colectiv, un receptacul și în acelaș timp un radiator pe seama celor mulți. Toată desfășurarea luptei de fiecare zi pentru crearea României moderne e prinsă în coloanele gazetelor noastre. Organele de publicitate au fost cetăți de apărare națională. De-acolo s-au pornit lozinci salvatoare, de-acolo s-au strivit uneltiri vrăjmașe, urmărindu-se necontenit visul unei biruinți. Aceasta e tradiția nobilă a trecutului românesc.”

3.În Stat şi literatură, din Epoca, 25 octombrie 1896, Caragiale nota:

„O aşa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decît o strînsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strînsură de năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gîndire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele «societate aşezată». Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bîlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bîlciuri se ridică barace şubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămînă şi să folosească şi altora decît acelor ce le-au ridicat”.

Caragiale scria aceste rînduri înainte de 1900, valabile pentru tranziţia tranziţiei de la işlic la pantalon, de la bărbi boiereşti la cravate europeneşti. Rînduri valabile şi pentru anii de după 1989. Ai tranziţiei de la tovarăşe la domn, de la girofarul lui Ceauşescu la girofarurile noilor îmbogăţiţi.