Actualitate

Ion Cristoiu: Înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO – prea mult zgomot pentru nimic

Publicat: 29 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ion Cristoiu Înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO  prea mult zgomot pentru nimic
Jurnalistul Ion Cristoiu

 

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie despre evenimentul care a ţinut prima pagină a presei din România. Ion Cristoiu consideră că înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCU a generat prea mult zgomot pentru nimic. Redăm, integral, editorialul publica de jurnalistul Ion Cristoiu pe propriul blog:

După cum era de așteptat, fiind vorba de un subiect de controversă pe cât de isterică, pe atât de fără rost, înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO a iscat o gălăgie mediatică uriașă din care cu greu s-au putut desprinde uralele de bocete. Uralele sunt ale politicienilor din USPLUS. Bocetele ale politicienilor din PSD. Din punct de vedere electoral, uralele celor de la USRPLUS sunt îndreptățite. Partidul lui Dan Bârna a avut înscrisă între obiectivele de campanie transformarea Roșiei Montane într-un muzeu în aer liber. Victoria – pentru că victorie rămâne din punct de vedere electoral decizia UNESCO – a fost rezultatul unei bătălii duse de USRPLUS cu alte partide politice. Nu e vorba de partide din Opoziție, ci de partide de la Guvernare, mai precis de PNL. Înscrierea Roșiei Montane a fost din punctul de vedere al UNESCO o simplă procedură. Primejdia pentru USRPLUS consta în posibilitatea ca Guvernul Cîțu să retragă propunerea României. Ar fi fost și din punct de vedere legal îndreptățită retragerea. Propunerea a fost trimisă de Guvernul sinistru al lui Dacian Cioloș pe când acesta se afla cu un picior în groapă. Pe fondul zogomotului produs de plecarea de la Victoria a miniștrilor care până mai ieri vindeau telefoane mobile pe internet, Dacian Cioloș a înaintat propunerea în numele unui guvern lipsit de legitimitate. Deși ar fi fost tentat să retragă propunerea, Florin Cîțu a renunțat, evident, după o încercare timidă. ONG-urile care prelungesc în stradă politică USRPLUS din cabinete se pregăteau de mare tărăboi.

Pentru USRPLUS e nu numai o mare victorie, dar și un impuls pentru a continua o politică rezumată la obiective fără nici o legătură cu România reală. Așa cum s-a văzut până acum, din septembrie 2020 în cazul aleșilor locali și din decembrie 2020, în cazul miniștrilor, ca partid de guvernare, USRPLUS n-a reușit să facă nici un podeț. România e mai departe o țară din Lumea a treia prin raportare la civilizația europeană. Ea are nevoie, pentru ajunge cât de cât din urmă țările dezvoltate, de investiții. Investiții în infrastructură, în spitale, în străzile din marile orașe, dar mai ales în zonele rurale, aflate din punctul de vedere al confortului în secolul al XIX-lea. Schimbările materiale cer politicienilor de la guvernare o strădanie greu de susținut de un politician de la USRPLUS. USRPLUS e partidul like-urilor pe facebook. Nimic nu e mai ușor în România decât să obții like-uri pe facebook. Angajezi precum Clotilde Armând un așa-zis război cu Mafia. Toate facebookistele leșină când citesc postările Clotildei Armând de pe frontul Gunoiului. E drept leșină și pentru că putoarea gunoiului neridicat numai și numai pentru că România să aibă o Jean dʼArc a rețelelor sociale le ajunge la năsuc. De când a ajuns primar, Clotilde Armând n-a făcut nimic pentru condițiile de viață ale locuitorilor din sectorul unu. Miniștrii USRPLUS s-au rezumat și ei la acțiuni având drept scop exclusiv sporul de like-uri. De la investirea Guvernului Cîțu, ministrul din partea USRPLUS a reușit să dărâme cu ajutorul răngii chioșcurile din stațiile de metro. Ministrul Drulă, autorul acțiunii, e un brav colaborator al DNA. S-a întâmplat ceva bun în viața bucureștenilor? Firește că nu. Chioșcurile de la care călătorii își cumpărau cele de trebuință au dispărut. Nu le-au luat locul alte magazine. Nici nu era cum. Pentru construire se cere efort. Pentru dărâmare nu-ți trebuie efort. Nu-ți trebuie nici minte. E suficientă ranga! Cu ce s-a îmbunătățit viața românilor grație muncii depuse de ministrul USRPLUS? Cu nimic. De la investire, USRPLUS luptă pentru desființarea SIIJ. N-a reușit. Presupunând că-i reușea, prin ce s-ar fi îmbunătățit viața românilor?

La fel putem spune și despre înscrierea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO.
Schimbă ea cu ceva viața românilor din zonă și a românilor în general. Suferind de o trăncăneală acută, Dan Bârnă, șeful USRPLUS, a vorbit despre cum va deveni zona un paradis al industriei turistice. Să fim serioși? Sunt în România și alte monumente romane decât minele de aur. Se omoară turiștii străini după ele? Nu se omoară. Cine dracu vine în zonă, într-o Românie fără infrastructură, și fără alte atracții pentru occidentali decât fetițele? Nu se omoară nici românii. Asaltul asupra mânăstirilor din Nordul Moldovei e cu precădere religios și nu cultural. Înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO e o victorie strict electorală a unui partid.
Pentru România reală nu-i nici o victorie.

Bocetele au fost justificate prin aserțiunea că astfel aurul de la Roșia Montană va rămâne pe veci neexploatat. Ar fi fost exploatat dacă Roșia Montană nu devenea muzeu de tip USRPLUS? Nici vorbă. Exploatarea a fost concesionată unei firme dubioase. Nu cred că ea ar fi făcut ceva pentru scoaterea și a unui gram de aur. Cât despre statul român nu cred că se iluzionează cineva c-ar fi exploatat aurul. Prin urmare, nici retragerea propunerii n-ar fi adus ceva bun în viața românilor.

Cu excepția faptului că înscrierea le-a sporit USRPLUS-iştilor beția de a dărâma, înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO n-a schimbat nimic în România pe cât de reală, pe atât de amărâtă.

Adauga un comentariu