Ion Cristoiu: Niciodată, străinii nu ne-au obligat să-i imităm. Am făcut-o noi, prin spiritul nostru de maimuțăreală

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, în această dimineaţă pe propriul blog despre faptul că niciun alt popor nu ne-a impus să îi imităm, nici chiar sovieticii care au impus un sistem bolşevic. Redam integral editorialul publicat de jurnalist:

1. Teza Formelor fără fond trimite și la conştiinţa individuală. Fundamentele societăţii democratice – alegerile libere şi corecte, presa liberă şi independentă, independenţa justiţiei – sunt vorbe-n vânt în absenţa unei populaţii educate pentru a primi și practica democraţia.

RomaniaTV

Veste bună pentru seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei. De când intră majorarea pe card

Observatornews.ro

Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament

Al. Candiano-Popescu istoriseşte în „Amintiri din viaţa-mi” o întâmplare destoinică în a dovedi că românii Principatelor Unite nu erau pregătiţi pentru votul liber exprimat. E o întâmplare în legătură cu plebiscitul de după 2 mai 1864:

„Nu trebuie să voteze armata, îmi zice Manu, căci votând face politică.
– Nu face nici o politică, îi răspunsei, căci nu ştie ce votează. Şi ca dovadă, chemai pe sergentul major:
– Tu, Burezescule, cum votezi? Eşti pentru sau contra?
– Sunt pentru contra şi îl mănânc la vreme”.

2. Nae Ionescu publică în Cuvântul din 10 februarie 1938 un comentariu elogios la adresa guvernului Goga-Cuza. E o formulă subtilă de a plăti premierului Octavian Goga autorizaţia de reapariţie după 4 ani de interdicţie. Gazetarul-filosof găseşte un câştig al Guvernului în „impunerea punctului de vedere românesc”. Afirmaţia îl scoate din sărite pe Constantin Argetoianu, care, în replică, scrie în Însemnările sale politice:

„E o adevărată aberaţie! «Punctul de vedere românesc» n-a caracterizat decât prea mult, atât politica noastră internă cât şi cea externă, de când România a ajuns stăpână pe destinul ei! Elementele străine n-au jucat la noi rol prin presiunea lor directă, ci numai prin spiritul nostru de maimuţărie şi câteodată prin platitudinea noastră înnăscută de orientali corciţi cu ţiganii. Spiritul de imitaţie şi platitudinea sunt însă tocmai două caracteristici ale «punctului de vedere românesc». Nimeni, nici un străin nu ne-a împiedicat până acum să fim «oameni ridicaţi» în toată puterea cuvântului, ci numai scăzutele noastre moralităţi individuale, ca să le luăm bucata”.

Corect spus! Nicicând în evul nostru modern, străinii nu ne-au obligat să-i imităm. Chiar şi sovieticii, deşi ne-au impus sistemul bolşevic, n-au mers până acolo încât să ne ceară copierea lui până la ultima virgulă. Au procedat la maimuţăreala lui perfectă şefii comunişti ai românilor, dispuşi să se folosească de stăpânul din afară în ciorovăielile interne. Nici după decembrie 1989 nu ne-a zis nimeni să imităm Occidentul până la platitudinea papagalului din colivie. Năimiţii din presă şi chiar din cultură s-au grăbit să facă frumos la tot ce-a venit de peste hotarul de Vest al ţării.

3. Despre un moşier cu ifose de bun administrator şi de om modern, Turgheniev notează:

„La el acasă e o ordine desăvârşită; până şi vizitii au suferit înrâurirea lui şi în fiecare dimineaţă, nu numai că şterg hamurile şi îşi curăţă armiacurile, dar se spală şi pe faţă”.

Scriam cândva şi undeva, că Măreaţa Rusie se denunţă, la Gogol, printr-un sigur fapt.
Şi în cazul lui Turgheniev putem vorbi de un fenomen asemănător.
Acest „dar se spală şi pe faţă” în fiecare dimineaţă, destăinuit de autor ca un fapt de excepţie în Rusia vizitiilor, mărturiseşte multe despre înapoierea din Imperiul Ţarist.

4. Din Istoria obiectelor care au făcut Istorie reţin, dintru început, destinul ulterior al cuţitului lui Ravaillac.

Ravaillac, pe numele lui complet, François Ravaillac, e cel care l-a ucis pe Henri IV, pe 14 mai 1610, după-amiază, pe la 16, cu un cuţit, în timp ce Regele mergea în trăsură pe strada Ferronerie din Paris.

Deşi ancheta şi Procesul au fixat că Ravaillac a acţionat de capul lui, înclin să cred că la mijloc a fost un Complot, urzit chiar de Regina Marie de Medicis, a cărei încoronare o făcea deja Stăpâna Franţei.

Din toată istorioara m-a sedus partea despre destinul ulterior al cuţitului.
Obiectul care a schimbat istoria Franţei a intrat în proprietatea lui Jacques Nampor de Caumant, duce de La Force, care se afla şi el în caleaşca blestemată.
În prezent, se află în posesia familiei De La Force.

Fascinantă Istorie a obiectelor care au făcut Istorie îmi sugerează că n-ar strica să apară şi la noi o Istorie a obiectelor care au făcut Istoria României.
Câteva exemple:
Sabia lui Ştefan cel Mare, Pistolul Anei Ipătescu, Coroana de Oţel al lui Carol I, Sceptrul lui Ceauşescu.
Ar fi un instrument de apropiere a publicului larg de Istoria României.