Actualitate

Ion Cristoiu: O tradiție a politicii românești: Puterea își face de cap când Opoziția e slabă

Publicat: 21 ian. 2022
Ion Cristoiu
Jurnalistul Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie în această dimineaţă pe propriul blog despre un lucru extrem de sensibil. Editorialistul precizează faptul că puterea îşi face de cap în momentul în care în tară există o opoziţie slabă.
1. Ori de câte ori partidul sau coaliția de partide de la Putere a avut o majoritate zdrobitoare în Parlament, s-a ivit votarea legilor cu toptanul, fără nici o grijă față de ce spune Opoziția.
De fiecare dată când s-a petrecut așa ceva s-au stârnit imediat cuvenitele nostalgii după epoca interbelică, în care – suspină intermitent proprietarii acestor nostalgii – aşa ceva nu se putea întâmpla.
Cum, adică, nu se putea întâmpla?

În numărul de joi, 11 decembrie 1924, ziarul România, oficios al Partidului Naţional Român, formaţiune de Opoziţie, condusă de Iuliu Maniu, denunţa Iureşul votării antivacanţiale.
Tipărit la rubrica Viaţa politică şi subintitulat Ce pregăteşte guvernul pentru Parlament, articolul suna astfel:

„Nu-i vine nimănui să creadă că guvernul pregăteşte parlamentului încă o nouă surpriză.
Ba că să vorbim mai precis, guvernul, de conivenţă cu biuroul Camerei, pregăteşte această surpriză.
E vorba de toptanul de legi pe care guvernul voieşte să le voteze înainte de vacanţă cu orice preţ şi prin orice mijloace.

În acest scop s-a stabilit ca parlamentul să fie închis Sâmbătă 20 Decembrie, şi până atunci el intenţionează să treacă: bugetul general, bugetele ministerelor, proiectul pentru introducerea măsurilor excepţionale şi acela pentru reglementarea portului şi vânzării armelor. De asemenea guvernul mai intenţionează să treacă un întreg pomelnic de credite şi de alte legi mai mărunte – că numai de 12 după cât ni se spune – şi vrea cu orice preţ ca cel puţin prin secţii să treacă proiectul reformei administrative.

Pentru aceste motive, pentru că iureşul votăreţ înainte de vacanţă să se poată îndeplini, guvernul a dat oarecari instrucţiuni, unele mai abuzive ca altele.
Astfel, s-au luat măsuri ca nici un majoritar să nu mai facă nici o comunicare, să renunţe la dezvoltarea de interpelări şi la discuţia legilor, iar candidaţii opoziţiei să fie convinşi să renunţe la orice chestiuni altele, în afară de discuţia legilor”.

Guvernul astfel muştruluit era Guvernul PNL, Ionel Brătianu (1922-1926).
Punerea pe masa Parlamentului a sacului de legi împreună cu indicaţia de a nu fi nici măcar deschis îşi are temeiul în avantajul unei majorităţi parlamentare zdrobitoare: 322 de mandate, faţă de 66 ale Opoziţiei.

Din câte se poate desluşi, astfel de sfidări ale procedurilor şi, prin asta ale democraţiei, sunt posibile când Opoziţia parlamentară e slabă: numericeşte şi politiceşte.
Există, fireşte, un respect instinctiv față de democrație la unele partide şi la unele personalităţi și prin asta luarea în considerare a Opoziției și când aceasta e pirpirie.

Istoria ne dovedeşte însă că factorul care poate descuraja tentaţia autoritaristă e doar echilibrul Putere-Opoziţie.
Asemenea unui Hopa-Mitică, Puterea revine imediat la aroganţa autoritaristă dacă Opoziţia e prea slabă pentru a o putea ţine în hotarele comportamentului democratic.

Mă amuză astfel lamentările şi indignările presei noastre, pentru că, vezi Doamne! Puterea, atât de puternică se comportă autoritarist.
Păi, pentru asta nu doar Puterea e de vină.
E de vină şi Opoziţia, pentru că nu reuşeşte s-o descurajeze.

2. Rare sunt în Istorie spectacolele de oportunism fățiș, revoltător, precum cel pus la dispoziția posterității de perioada dintre plecarea lui Napoleon de la Fontainebleau în exil spre Elba ( 20 aprilie 1814 ) și plecarea spre Sfânta Elena în exil definitiv ( 22 iunie 1815) . Evidența oportunismului izvorăște din frecvența incredibilă a răsturnărilor de situații și de destine, dar și din proeminența personajelor care se răsucesc precum titirezul.

Să ne reamintim.
Napoleon abdică pe 6 aprilie 1814. Îl obligă la asta oamenii pe care-i făcuse, pe care-i promovase, pe care-i îmbogățise: August de Marmont, Michel Ney, Nicolas Jean-de-Dieu Soult. Între timp mulți dintre foștii săi copii trec de partea lui Ludovic al XVIII-lea. Vine martie 1815. Napoleon se întoarce la cârmă. Ney, Soult, trec de partea sa. Într-un an doar, Ney, Soult se răsucesc la modul halucinant. Ney rămâne cel mai bun exemplu. E mareșal al Imperiului. Trece fără să clipească de partea lui Ludovic al XVIII-lea. De fapt, nu trece, ci trecuse, deoarece participase la complot. Drept răsplată, Ludovic îl face pair și comandantul Cavaleriei. Pe 5 martie 1815 îi promite lui Ludovic să-l aducă pe Napoleon într-o cușcă de fier. Pe 12 martie 1815 trece de partea lui Napoleon. E responsabil de eșecul de la Waterloo, deoarece comandant al aripii stângi a Armatei Imperiale, acționează cu maximă brambureală. Despre el Napoleon a zis: ”Pe cât este de brav, pe atât este de slab și excesiva sa ambiție îi întunecă gândirea”. Sau Jean Jacques Cambacérès. În ianuarie 1814 e numit de Napoleon primul în Consiliul Imperial de Regență. În aprilie 1814 e însă primul care votează abdicarea. În timpul celor o sută de zile devine arhicancelar și ministru de Justiție.

 




Adauga un comentariu