Jurnalistul Ion Cristoiu Ion Cristoiu susține că întreg poporul român asistă la un real dezastru al administrării pandemiei de către Guvernul Orban. Acesta a afirmat că Executivul a pierdut încrederea cetățenilor din mai multe motive. Principalele dintre acestea ar fi exagerarea atmosferei apocaliptice, a bâlbelor dar și raportările regăsite în comunism, acelea de tip ceaușist.
„Avem de-a face deja cu un dezastru al administrării pandemiei de către Guvern. În perioada stării de urgenţă preşedintele României ieşea aproape zilnic şi lăuda Guvernul pentru felul în care administra pandemia. Pandemia a revenit, a scăpat de sub control şi asistăm la plasarea României printre primele ţări afectate de revenirea coronavirusului.
Putem vorbi acum de un dezastru al administrării pandemiei. Judecarea administrării acestei crize, ca şi sporirea numărului de infectări, trebuie să plece de la următoarea realitate: România a intrat în măsuri de relaxare abia pe 15 iunie, care au fost ultimele şi au fost cele mai mici din Europa. În alte ţări a fost deja relaxare totală. Acum au loc măsuri de restricţie, de micşorare a revenirii la normal. Noi aceste măsuri trebuie să le raportăm la 15 iunie”, a explicat Ion Cristoiu.
Ion Cristoiu: „Cazurile noi anunţate de România nu sunt comparabile cu cele din Occident”
„Acum România dă înapoi. Revenirea cazurilor de infectări din alte ţări ale Europei are loc după relaxări totale, iar creşterile de cazuri noi sunt raportate la situaţia dinainte de relaxare totală care era aproape de zero. În aceste condiţii, cazurile noi anunţate de România nu sunt comparabile cu cele din Occident. De aia e dezastrul gestionării pandemiei pentru că situaţia este infinit mai rea, după cum anunţă Guvernul, decât în ţările unde de două luni a avut loc o relaxare totală.Dădusem drumul la terase şi acum restrângem activitatea teraselor, dădusem drumul la plaje şi acum introducem obligativitatea cu familiile. Mai mult ca sigur, următoarea fază va fi ca şi la terase, la cafenele, oamenii să stea pe familii. La care se adaugă noţiunea de aglomerat. Conceptul de aglomeraţie este un concept vag. Ca şi în cazul amenzilor, noi trebuie să stabilim precis ce înseamnă”, a subliniat jurnalistul.
Ion Cristoiu, critică dur liberalii: „Ne place foarte mult această laudă: noi am făcut, noi am dres”
Ion Cristoiu a lansat un mesaj prin care atenționează autoritățile că România a pierdut bani la negocierile din cadrul Comisiei Europene. Din totalul de 79 de miliarde de euro, 63 nu sunt sub formă de împrumut. Jurnalistul afirmă că Klaus Iohannis nu are de ce să se laude.
„Joi seara în România a parvenit ştirea că Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie prin care avertizează Consiliul şi Comisia că nu va vota acordul adoptat de liderii europeni la capătul a patru zile şi patru nopţi dramatice de negocieri. Rezoluţia cere ca Acordul să fie rediscutat în Consiliu. Nu cred că Uniunea Europeană va rămîne pînă la urmă fără un Acord. Ar însemna prăbuşirea UE.
Iar prăbuşirea UE ar însemna şi dispariţia Parlamentului european; ceea ce ar fi dispariţia funcţiei de europarlamentar.
Membrii Parlamentului ar rămîne fără salarii şi fără pensii. Cînd se va pune aşa problema mai mult ca sigur rebeliunea împotriva Acordului se va muia.
Asta nu înseamnă că venirea banilor de la Bruxelles nu va fi destul de complicată pentru România, ca şi pentru toate statele sărace ale Uniunii, bucuroase că statele bogate au admis să-şi rupă de la gură şi să dea şi statelor din Est şi din Sud.
Chiar Consiliul, la presiunea Grupului Zgîrciţilor, a pus în Acord multiple proceduri menite pînă la urmă a face dificilă obţinerea banilor promişi.
De altfel, chiar şi fără Rezoluţia Parlamentului, oamenii lucizi din România s-au străduit să facă faţă campaniei propagandistice declanşate de Guvern, de Preşedinţie, de liderii PNL potrivit căreia românii se pot întoarce pe partea cealaltă în somnul lor de pe cuptor pentru că de Preşedintele tocmai a aterizat cu un avion cargo plin cu euro.
Tonul l-a dat Klaus Iohannis, care, la finele reuniunii, într-o conferinţă de presă pe picior, a prezentat lungimea fără precedent a reuniunii ca avîndu-şi cauza în grija liderilor europeni ca România să primească 80 de miliarde de euro. Grijă, evident determinată de personalitatea lui Klaus Iohannis:
Click aici pentru a citi continuarea articolului.