Anii de aur ai tenisului românesc sunt astăzi doar o amintire – una dulce-amăruie. Pe atunci, Ion Țiriac și Ilie Năstase scriau istorie pe zgura de la Roland Garros, învingători la proba de dublu masculin din 1970. Astăzi, diferențele dintre ei nu mai țin de scorul de pe tabelă, ci de… pensie! Două cariere impresionante, două destine financiare radical diferite.
Amintiri în contradictoriu de la Paris
Chiar și după mai bine de 50 de ani, Ion Țiriac și Ilie Năstase nu se pun de acord nici asupra premiului în bani primit pentru acea victorie istorică.
„Când am câștigat în 1970, ne-au dat o sută de dolari. Năstase zice că două sute, dar nu cred. Era deja profesionism”, a declarat Țiriac, sec și ironic, într-o emisiune recentă.
Ilie Năstase, pe de altă parte, își amintește altfel momentul: 200 de dolari, câte 100 de fiecare – o sumă mică, dar simbolică pentru vremurile în care tenisul începea să devină o meserie, nu doar o pasiune.
Aceeași glorie, pensii diametral opuse
Dacă în trecut au ridicat împreună trofee, în prezent își trăiesc bătrânețea în condiții total inegale. Ion Țiriac, fost colonel MAI și magnat cu afaceri în toată lumea, primește de la stat o pensie lunară de aproximativ 12.000 de lei.
„Mi-e rușine să spun! Nu știu nici cât e pensia mea. Nu am întrebat, nu am cerut niciodată…”, a declarat Țiriac, cu un aer de lehamite, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
În contrast șocant, Ilie Năstase – fost lider mondial, câștigător de Grand Slam și ambasador al sportului românesc – trăiește dintr-o pensie de puțin peste 1.400 de lei.
„Am dat acestui club 25 de ani din viața mea și am ieșit cu o pensie de locotenent-colonel, sub 1.500 de lei. O avansare simbolică la gradul de general nu mi-a adus niciun leu în plus. Se mai gândește cineva cum se poate trăi cu acești bani? Nu!”, a declarat, amar, Năstase.
Doi campioni, o istorie comună, dar un prezent care spune totul despre cum România își tratează valorile. În timp ce Țiriac trăiește fără griji și refuză să-și verifice pensia, Năstase numără fiecare leu. Nu performanțele decid recompensa, ci… alte „merite” în afara terenului.