Prima pagină » Radio » Actualitate » Ionuț Iftimoaie ar putea pleca acasă de la Survivor România! Ce anunț a făcut Dan Pavel

Ionuț Iftimoaie ar putea pleca acasă de la Survivor România! Ce anunț a făcut Dan Pavel

26 ian. 2023, 12:20,
în Radio

„Faimosul” Ionuț Iftimoaie ar putea pleca acasă de la Survivor România deoarece a suferit o accidentare a cărei recuperare este de durată. Astfel, luptătorul este nevoit să stea pe bancă, fără a putea participa la jocuri și confruntări. Rămâne de văzut dacă Ionuț Iftimoaie va fi eliminat din show-ul de supraviețuire pe motive medicale.

În ultima ediție a acestei săptămâni, prezentatorul Dan Pavel a venit cu un nou anunț trist pentru tabăra „Faimoșilor”. De această dată este vorba despre un alt concurent de la Survivor România, după ce, săptămâna trecută, Sebastian Dobrincu a părăsit competiția. Și acesta a fost eliminat din cauza unei accidentări, însă tot mai mulți concurenți au avut nevoie de intervenția medicului.

Ionuț Iftimoaie ar putea pleca acasă de la Survivor România

Din câte se pare, luptătorul Ionuț Iftimoaie s-a accidentat la mână în urmă cu câteva ediții. Acesta și-ar fi dat degetul mare de la mâna stângă peste cap în timpul unei confruntări și va avea nevoie de recuperare pe o perioadă lungă.

„Înainte să ne mutăm către partea de eliminare, am o veste care îl privește pe unul dintre Faimoși. Ionuț Iftimoaie, ai acuzat o durere la mâna stângă. Consultațiile medicului arată că ai nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare, o perioadă în care nu vei intra pe traseu.

Ești pe banca Faimoșilor, însă îi susții doar de pe bancă. Ionuț, iată o accidentare care te face să stai pe margine pentru o perioadă. Cum simți această chestiune?”, a fost anunțul făcut de domnul Dan.

Ionuț Iftimoaie: „Mi-a cedat degetul”

„Așa este, în urmă cu câteva jocuri, acele butoaie minunate care ne-au dat atât de furcă nouă, mai ales Faimoșilor, practic, în momentul în care am greșit traseul și a trebuit să cobor înapoi pe plasă, mi-a rămas degetul mare de la mâna stângă în urmă și acesta a cedat.

De atunci am mai intrat pe traseu de multe ori, de trei ori chiar a fost cu succes, ceea ce îmi dă speranță că acum, cu mâna pusă în ghips, o să pot în continuare să ajut echipa. Survivor este despre supraviețuire, înțeleg foarte bine situația, însă vreau ca să contribui la jocuri, mai ales jocul pentru provizii și imunitate.

Am foarte multă determinare, sunt un luptător, este o problemă, o tratez cu maximă atenție, dar lupta continuă”, a declarat Ionuț Iftimoaie.

Dan Pavel a confirmat temerile

„Lupta continuă, în Survivor România, e ca o alergare de maraton, ești sub supravegherea medicului și în recuperare medicală în acest moment”, a ținut să precizeze domnul Dan.

„Așa este”, a răspuns luptătorul, care, deși oferă asigurări că accidentarea nu îl va scoate din concurs, doar medicii vor putea stabili „verdictul”. În acest sens, dacă situația medicală a lui Ionuț Iftimoaie nu va avea o evoluție pozitivă, „faimosul” ar putea pleca acasă de la Survivor România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`