Ipocrizia de a fi patriot. Basarabia între memoria vie și absența oficială

Există momente în care realitatea din teren demontează, fără drept de apel, discursurile oficiale despre patriotism. Nu prin teorii, nu prin analize sofisticate, ci prin fapte simple, directe, imposibil de ignorat. Basarabia este, astăzi, unul dintre aceste locuri unde diferența dintre patriotismul autentic și cel declarativ devine evidentă.

Nu vorbesc din auzite. Cred că acesta este deja al cincilea eveniment la care particip în Basarabia. Cinci ocazii în care am văzut, cu ochii mei, cum oamenii simpli fac istorie, în timp ce reprezentarea oficială se pierde în tăcere, absență sau formalism.

Primul astfel de moment a fost la Țelenești, unde, între două dealuri, un grup de oameni cu adevărat patrioți a refăcut cimitirul eroilor români din 1942. Nu a fost un proiect finanțat masiv, nu a fost o acțiune de imagine. A fost un gest de respect.

Un respect autentic, greu de explicat în limbaj administrativ.

La acel eveniment a fost prezent și un reprezentant oficial al statului român – atașatul militar de la Ambasada României. Contextul ar fi impus, firesc, un minim gest de recunoaștere. Dar acesta nu a existat. Nici măcar două cuvinte. Explicația oferită: „nu are aprobare”.

Această situație nu este un accident. Este un simptom.

Pentru că, așa cum reiese și din relatările publicate de presa ieșeană, inclusiv Bună Ziua Iași, există un contrast tot mai evident între mobilizarea comunităților și rigiditatea instituțională.

Un exemplu relevant este seria de evenimente organizate la Chișinău cu ocazia aniversării Unirii Basarabiei cu România. Potrivit materialelor jurnalistice, ceremonia din 27 martie 2026 a inclus inaugurarea Cimitirului Internațional al eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial, un proiect de mare anvergură, cu o încărcătură simbolică majoră.

Acolo își dorm somnul de veci peste 1.600 de militari din Primul Război Mondial și aproape 100 de ostași români din cel de-al Doilea Război Mondial. Evenimentul a fost organizat exemplar de gazde, cu participare internațională, momente artistice și ceremonii militare bine structurate. Și totuși, în ciuda importanței momentului, reprezentarea oficială a României a fost, în mod vizibil, redusă.

Aceeași presă consemnează, în paralel, activitatea constantă a Grupului de Asociații „Pentru Neam și Țară”, care, în ultimii ani, a devenit un actor esențial în păstrarea memoriei istorice. Nu prin declarații, ci prin acțiuni concrete: refacerea cimitirelor eroilor, organizarea de evenimente comemorative, implicarea comunităților locale și colaborări instituționale cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei sau Consiliul Județean Iași.

În articolele dedicate acestor inițiative se subliniază clar un lucru: aceste acțiuni nu sunt conjuncturale, ci parte a unui efort susținut de recuperare a identității istorice românești.

Și atunci contrastul devine și mai puternic.

Pe de o parte, avem oameni care construiesc, care refac, care readuc la viață memoria eroilor. Pe de altă parte, avem instituții care, de multe ori, lipsesc exact atunci când prezența lor ar conta cel mai mult.

Situații similare au fost semnalate și la alte evenimente din Basarabia – la Slobozia Mare, la Otaci – unde, în ciuda organizării și a participării locale, reprezentarea oficială a fost absentă sau minimală.

Nu este vorba despre o simplă problemă de protocol. Este o problemă de mesaj.

Pentru că, în momentul în care statul român nu este prezent acolo unde se comemorează ostașii români, se creează o fractură simbolică greu de ignorat.

Și această fractură nu poate fi compensată doar prin investiții.

Da, trebuie spus clar: România a investit masiv în Republica Moldova. Datele publice și relatările din presă confirmă acest lucru – de la renovarea grădinițelor până la proiecte culturale și educaționale.

Dar relația dintre oameni nu se construiește exclusiv prin infrastructură.

Se construiește prin prezență.

Prin gesturi simple.

Prin respect.

Prin continuitate.

Ori exact aceste elemente lipsesc din ce în ce mai des.

Grupul de Asociații „Pentru Neam și Țară” a demonstrat că se poate altfel. Că memoria nu are nevoie de aprobări pentru a fi onorată. Că patriotismul nu este o chestiune de oportunitate, ci de conștiință.

În numeroasele acțiuni prezentate în presa locală, acest grup a reușit să coaguleze comunități, să atragă voluntari, să creeze punți reale între România și Basarabia. Nu prin discursuri, ci prin muncă.

Aceasta este diferența fundamentală.

Instituțiile vorbesc despre patriotism.

• Oamenii îl practică.
• Instituțiile emit comunicate.
• Oamenii refac cimitire.
• Instituțiile invocă proceduri.
• Oamenii construiesc memorie.

Iar această diferență devine, pe zi ce trece, tot mai vizibilă.

Evenimentele din Basarabia nu sunt doar comemorări istorice. Sunt teste de autenticitate.

• Teste pe care nu le poți trece prin absență.
• Nu le poți trece prin tăcere.Nu le poți trece prin formalism.
• Le poți trece doar prin prezență.
• Prin asumare.
• Prin respect.

În lipsa acestora, totul se reduce la o formă fără fond. La un patriotism de vitrină, bun pentru discursuri, dar gol de conținut în realitate.

Basarabia nu are nevoie de sloganuri. Nu are nevoie de festivism. Are nevoie de normalitate.

Are nevoie ca, atunci când se organizează un eveniment în memoria eroilor români, statul român să fie acolo. Nu neapărat prin discursuri elaborate, ci printr-un gest simplu: să fie prezent.

Pentru că, uneori, două cuvinte spun mai mult decât orice investiție.

Iar atunci când nici aceste două cuvinte nu există, rămâne doar întrebarea: cât de sincer mai este patriotismul invocat?

Răspunsul, din păcate, se vede în teren.

Și nu este unul confortabil.

Pentru că, dincolo de toate, ceea ce rămâne nu este patriotismul, ci imaginea lui deformată.

Sau, spus direct: ipocrizia de a fi patriot.