Prima pagină » National » ÎPS Teodosie, lecție pentru creștini! Cum pot evita păcatele atunci când merg la mare
ÎPS Teodosie, lecție pentru creștini! Cum pot evita păcatele atunci când merg la mare

ÎPS Teodosie, lecție pentru creștini! Cum pot evita păcatele atunci când merg la mare

05 iul. 2021, 18:16,
în National

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a explicat cum pot evita credincioşii păcatele atunci când merg la mare.

Potrivit ierarhului tomitan, cei care merg la mare trebuie să aibă o intenție foarte clară şi anume sănătatea, tratamentul. În acest context, ÎPS Teodosie recomandă multă cuviință şi atenție mare la ispite.

„Am auzit că sunt oameni care se duc la mare și sunt total dezbrăcați cu tot cu copii. Mi se pare o rușine total de neacceptat! Dacă mergi cu bună cuviință pentru sănătate nu este păcat, este un tratament.

Trebuie să meargă omul cu bună cuviință să ţină mintea în frâu, să privească numai acolo unde se cuvine, să meargă în familie, nu să meargă să privească ce nu trebuie și unde nu trebuie.

Și atunci nu este păcat îți dacă mergi pentru sănătate și păstrezi bună cuviință și nu deviezi cu nimic de la moralitate este foarte sănătos și bine să mergi la mare”, a explicat ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea.

ÎPS Teodosie a explicat diferențele dintre femeie și bărbat în cadrul Bisericii Ortodoxe Române

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, afirmă că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat arhiepiscopul Tomisului, potrivit news.ro.

Arhipiepiscopul Tomisului a fost întrebat joi după amiază, la emisiunea Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, dacă nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul.

ÎPS Teodosie a afirmat că nu este discriminare, ci este vorba despre statutul bărbatului şi al femeii.

“Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ”În dureri vei naşte fii”. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026