Prima pagină » Actualitate » Iranul reacționează după ultimatumul dat de Trump: Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, însă nu pentru navele ”dușmanilor”
Iranul reacționează după ultimatumul dat de Trump: Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, însă nu pentru navele ”dușmanilor”

Iranul reacționează după ultimatumul dat de Trump: Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, însă nu pentru navele ”dușmanilor”

23 mart. 2026, 09:32,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Iranul reacționează după ultimatumul dat de Trump. Liderii de la Teheran anunță că circulația navelor în strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, cu excepția navelor care aparțin ”dușmanilor”.

Iranul reacționează după ultimatumul dat de Trump

Diplomatul Ali Mousavi a declarat că trecerea prin strâmtoarea Ormuz este posibilă prin coordonarea măsurilor de securitate şi siguranţă cu Teheranul, informează Reuters

„Diplomaţia rămâne prioritatea Iranului. Cu toate acestea, încetarea completă a agresiunii, precum şi încrederea reciprocă sunt mai importante”, a spus Ali Mousavi.

Acesta a precizat că atacurile israeliene şi americane împotriva Iranului se află la „baza situaţiei actuale din Strâmtoarea Ormuz”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Cartierului General Central Khatam al-Anbiya din Iran a declarat duminică dimineața că dacă Donald Trump se va ține de cuvânt și va distruge centralele electrice, atunci și Iranul va acționa în consecință.

”Dacă infrastructura petrolieră şi energetică a Iranului este atacată de inamic, toate infrastructurile energetice, de tehnologie informaţională şi de desalinizare a apei aparţinând Statelor Unite şi regimului din regiune vor fi vizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului operaţional al armatei, Khatam al-Anbiya, într-un comunicat publicat de agenţia Fars.

Ultimatumul lui Donald Turmp

Donald Trump a transmis un avertisment dur. Liderul american a cerut Iranului să redeschidă în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz și a amenințat că, în caz contrar, SUA ar putea distruge infrastructura energetică a țării.

„Dacă Iranul nu redeschide TOTAL, FĂRĂ NICIUN FEL DE AMENINŢARE, strâmtoarea Ormuz în termen de 48 DE ORE de la acest moment precis, Statele Unite ale Americii vor lovi şi vor distruge diferitele sale CENTRALE ELECTRICE, ÎNCEPÂND CU CEA MAI MARE!”, a transmis liderul SUA sâmbătă seară,  într-un mesaj postat pe platforma sa Truth Social.

Trump a postat pe platforma sa Truth Social la ora 23:44 GMT pe 21 martie, ceea ce înseamnă că Iranul are timp până la ora 23:44 GMT pe 23 martie (01:44, ora României, pe 24 martie și 03:14 la Teheran) pentru a îndeplini cererea președintelui SUA.

Pe timp de pace, aproximativ 20 % din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL) trec prin acest strâmtoare, ceea ce o face esențială pentru aprovizionarea globală cu energie.

Mai mulți membri ai NATO și alți aliați ai SUA s-au angajat săptămâna trecută să se alăture „eforturilor adecvate pentru a asigura trecerea în condiții de siguranță” prin strâmtoare, deși nu au oferit detalii cu privire la modul în care vor face acest lucru. Trump îi numise anterior pe membrii alianței „lași” pentru că nu au intervenit să ajute la paza strâmtorii.

Altgfe, Iranul reacționează după ultimatumul dat de Trump. Liderii de la Teheran anunță că circulația navelor în strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, cu excepția navelor care aparțin ”dușmanilor”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026