Prima pagină » International » Israelul respinge ideea unui armistițiu: „Este clar că are obiective specifice cu atacul asupra Fâşiei Gaza”

Israelul respinge ideea unui armistițiu: „Este clar că are obiective specifice cu atacul asupra Fâşiei Gaza”

14 mai 2021, 21:50,
în International

Israelul a respins „toate iniţiativele şi medierea” pentru a se ajunge la un armistiţiu, chiar unul temporar, cu facţiunile palestiniene din Fâşia Gaza, pe fondul celei mai grave escaladări a conflictului din ultimii şapte ani între cele două părţi, au anunţat vineri două surse de securitate egiptene, citate de LUSA şi DPA.

O delegaţie egipteană care s-a întâlnit cu oficiali israelieni pentru medierea negocierii unei încetări a focului nu a ajuns la niciun rezultat pozitiv, Israelul refuzând toate iniţiativele de mediere, a precizat una dintre aceste surse.

Israelul respinge ideea unui armistițiu

Delegaţia din Egipt – o ţară ce a acţionat adesea ca mediator între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza – a fost joi la Tel Aviv pentru întâlniri cu responsabili israelieni, care au indicat că intenţionează să desfăşoare o „amplă operaţiune militară” în enclava palestiniană, înainte de orice armistiţiu sau de a se întoarce la negocieri cu privire la încetarea focului, au precizat sursele, care nu au dorit să fie identificate.

„Este clar că Israelul are obiective specifice cu atacul asupra Fâşiei Gaza, pe care doreşte să-l realizeze înainte de o încetare a focului, precum distrugerea capacităţilor militare ale rezistenţei palestiniene, în special ale Hamas, vizând de asemenea mai mulţi lideri ai Hamas căutaţi” de Israel, a declarat una dintre sursele apropiate delegaţiei care se afla la Tel Aviv.

Delegaţia din Egipt s-a întâlnit cu responsabili ai Hamas în Fâşia Gaza înainte de reuniunile cu autorităţile israeliene.

La ONU, Qatarul lucrează de asemenea pentru a facilita medierea în vederea opririi conflictului, scrie agerpres.ro.

Luptele între Israel şi grupurile palestiniene au condus la moartea a 119 persoane

Cel puţin 119 persoane au murit în Fâşia Gaza, inclusiv 31 de minori, de când au început luni luptele între Israel şi grupurile palestiniene, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas.

Printre cei decedaţi sunt 19 femei, iar numărul palestinienilor răniţi a crescut la 830, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din enclavă, Ashraf Al-Qedra.

Armata israeliană a desfăşurat în dimineaţa zilei de vineri cea mai mare operaţiune în Fâşia Gaza de la izbucnirea conflictului militar, cu cincizeci de runde de bombardament terestru şi aerian în patruzeci de minute.

Până în prezent, miliţiile grupurilor islamiste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 1.800 de rachete spre teritoriul israelian şi cel puţin 430 dintre acestea au căzut în enclavă.

În total, nouă persoane au murit în Israel, şapte dintre ele în urma impactului proiectilelor şi două căzând în timp ce fugeau spre adăposturi de atacurile aeriene.

Armata israeliană a anunţat vineri că va continua să atace ţinte din enclavă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026