Stiri si curiozitati

Istoricul şi profesorul universitar Ion Bitoleanu a murit. Este doliu in lumea academică

Publicat: 28 aug. 2020
Istoricul şi profesorul universitar Ion Bitoleanu a murit
Istoricul şi profesorul universitar Ion Bitoleanu a murit

Zi neagră pentru România. Istoricul şi profesorul universitar Ion Bitoleanu a murit, lăsând în urma lui un gol imens în sufletul tuturor cunoscuţilor.

Ion Bitoleanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, în anul 1960, ca şef de promoţie, apoi a fost profesor de istorie (1960-1964) la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, unde a fost şi elev.

A fost încadrat în învăţământul superior în anul 1964, prima dată ca decan al Facultăţii de Istorie din Institutul Pedagogic Constanţa. Pentru 25 de ani a fost profesor universitar la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, apoi la Universitatea „Spiru Haret”, unde a deţinut şi funcţia de decan al Facultăţii de drept şi administraţie publică Constanţa.

Istoricul şi profesorul universitar Ion Bitoleanu a murit

În ciuda tristului eveniment nimeni nu l-a uitat. Au fost transmise foarte multe mesaje triste din partea reprezentanţilor instituțiilor în care a activat acesta, de-a lungul timpului.

„Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța deplânge pierdea un vechi prieten și colaborator: prof. univ. dr. ION BITOLEANU, cercetător de primă mână al istoriei Dobrogei, autor de volume de referință, profesor al multor muzeografi și cercetători ai instituției, prezent, timp de decenii, la activitățile instituției noastre. Istoriografia Dobrogei este, din nou, în doliu! Dumnezeu să-l odihnească!” se arată în mesajul transmis de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.

„Prof. univ. dr. ION BITOLEANU, prietenul familiei mele de-o viață, profesorul meu și al multor generații de studenți ai Academiei Navale, ai Universității „Ovidius” și ai Universității „Spiru Haret” a plecat…Omul, istoricul Dobrogei și profesorul Ion Bitoleanu va rămâne, mereu, aici, în inima noastră! Doamne, ține-l aproape pe nea Nelu! Lavinia și Decebal Dumitrașcu” se mai arată într-un mesaj de condoleanțe, transmis în urma morții lui Ion Bitoleanu.

Săptămâna neagră pentru mediul academic din România

Marţi dimineaţa, a murit academicianul Emilian Popescu, la vârsta de 92 de ani. De-a lungul vieţii, acestuia i s-au acordat mai multe distincţii şi merite, printre care Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, în 2004. Doi ani mai târziu, în 2006, profesorul avea să fie ales membru de onoare al Academiei Romane.

Emilian Popescu s-a născut în dată de 20 februarie 1928, în localitatea Orleşti, judeţul Vâlcea.

A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1940-1947), Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia, limbi clasice (1948-1952) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.

În 1955 a susţinut teza de licenţă despre Sfântul Grigorie Palama, alcătuită sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae.

A fost Preparator şi asistent la Institutul de Istorie din Bucureşti (1952-1956), cercetător, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (de la 1 februarie 1978).

A participat la Congrese şi simpozioane Internaţionale de epigrafie şi istorie, precum şi la a şasea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Vancouver, 1983).

În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria G – „Cultele”.

În anul 2006 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane.

Trei ani mai târziu, în 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Acad. Emilian Popescu Crucea Patriarhala „pentru eforturile depuse în lucrarea de traducere şi promovare a lucrărilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii lui Hristos”.

În anul 2018, renumitul profesor a primit din partea Preafericirii Sale Ordinul Sfântul Andrei pentru întreaga activitate desfăşurată.

Istoricul şi profesorul universitar Ion Bitoleanu a murit s-a stins şi el la finalul acestei săptămâni.





Adauga un comentariu