Prima pagină » International » Joe Biden l-a trimis pe directorul CIA într-o vizită secretă în China
Joe Biden l-a trimis pe directorul CIA într-o vizită secretă în China

Joe Biden l-a trimis pe directorul CIA într-o vizită secretă în China

02 iun. 2023, 23:59,
în International

Directorul CIA, Bill Burns, a fost în China luna trecută, vizita secretă a unuia dintre cei mai de încredere oficiali ai preşedintelui Joe Biden semnalând cât de îngrijorată a devenit Casa Albă în legătură cu deteriorarea relaţiilor dintre Beijing şi Washington, relatează vineri Financial Times, conform news.ro.

Vizita lui Bill Burns, care a avut loc în mai, a fost cea mai importantă deplasare la Beijing a unui oficial al administraţiei Biden, precizează FT.

Joe Biden l-a trimis pe directorul CIA într-o vizită secretă în China

William Burns, un fost diplomat de rang înalt căruia i se încredinţează frecvent misiuni delicate în străinătate, a călătorit în China pentru discuţii cu oficiali de la Beijing, au declarat pentru FT cinci persoane care au informaţii despre această deplasare.

Vizita a avut loc în contextul în care Washingtonul face presiuni pentru angajamente la nivel înalt cu Beijingul în încercarea de a stabiliza relaţia bilaterală. Un oficial american a declarat că Burns s-a întâlnit cu reprezentanţi ai serviciilor de informaţii chineze în timpul călătoriei.

„Luna trecută, directorul Burns a călătorit la Beijing, unde s-a întâlnit cu omologii chinezi şi a subliniat importanţa menţinerii unor linii deschise de comunicare între canalele de informaţii”, a declarat oficialul american.

Casa Albă şi CIA au refuzat să comenteze informaţiile obţinute de FT.

Deplasarea lui Burns a fost vizita la cel mai înalt nivel în China a unui oficial american

Misiunea lui Burns a avut loc în aceeaşi lună în care consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Viena cu Wang Yi, cel mai înalt oficial pentru politica externă a Chinei. Casa Albă nu a anunţat această întâlnire decât după ce s-a încheiat.

Deplasarea lui Burns a fost vizita la cel mai înalt nivel în China a unui oficial american de când adjunctul secretarului de stat, Wendy Sherman, a mers la Tianjin în iulie 2021.

Preşedintele Joe Biden i-a cerut în mai multe rânduri directorului CIA să efectueze misiuni delicate, în ţară şi în străinătate. Burns a mers personal la Moscova în noiembrie 2021 pentru a-i avertiza pe liderii ruşi să nu invadeze Ucraina. Biden l-a trimis anul trecut pe Burns şi la Capitoliu în încercarea de a o convinge pe preşedinta de atunci a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, să nu călătorească în Taiwan.

Casa Albă încearcă să relanseze dialogul cu China după o perioadă deosebit de turbulentă care a început în februarie, când un balon chinezesc suspectat de spionaj a survolat America de Nord. Luna trecută, Biden a declarat că se aşteaptă la un „dezgheţ” iminent al relaţiilor, fără a oferi detalii. Burns a călătorit în China înainte ca Biden să facă acest comentariu, menţionează FT.

„Atât ca diplomat experimentat, cât şi ca înalt funcţionar al serviciilor de informaţii, Burns se află într-o poziţie unică pentru a se angaja într-un dialog ce poate contribui potenţial la obiectivul administraţiei Biden de a stabiliza legăturile şi de a pune bazele pentru această relaţie”, a declarat Bonnie Glaser, expert în China la German Marshall Fund.

Paul Haenle, un fost oficial de rang înalt al Casei Albe care s-a ocupat de relaţiile cu China, a declarat că un avantaj al trimiterii lui Burns a fost faptul că acesta este respectat de democraţi şi republicani şi, de asemenea, este bine cunoscut de oficialii chinezi. „Ei îl cunosc ca pe un interlocutor de încredere. E binevenită oportunitatea de a-l implica discret, în spatele scenei”, a declarat Haenle, în prezent director al think-tank-ului Carnegie China.

În timp ce Burns este considerat pe scară largă drept una dintre cele mai de încredere figuri din guvernul american, deplasarea sa continuă o tradiţie a directorilor CIA care sunt folosiţi pentru misiuni sensibile, notează FT.

Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta din Biroul Oval
observatornews.ro
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de muncă grea: "Nimeni nu ne cunoştea, eram doar eu cu tata"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zodiile care încep săptămâna cu vești bune pe plan financiar. Noi colaborări și șanse de câștig
SportpeSurse
Actrița care i-a luat mințile lui Laszlo Boloni, fostul selecționer al României
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`