Prima pagină » National » Judecătorul a decis. Adolescenții, arestați preventiv pentru 30 de zile pentru agresarea taximetristului

Judecătorul a decis. Adolescenții, arestați preventiv pentru 30 de zile pentru agresarea taximetristului

29 ian. 2026, 19:10,
Redacția BZI în National

Doi dintre cei trei adolescenți care au atacat un taximetrist în momentul unei neînțelegeri privind achitarea cursei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, anunță, joi, 29 ianuarie, IPJ Mureș.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a preluat dosarul, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

„Astăzi, 29 ianuarie 2026, tinerii, de 15 și 16 ani, au fost prezentați de către procurorul de caz judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, cu propunere legală. Pe numele celor doi au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, precizează IPJ Mureș.

Sursa citată mai anunță că, urmare a probatoriului administrat în cauză, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.Incidentul a avut loc miercuri, 28 ianuarie, când Poliția a fost sesizată la 112 de către un bărbat de 54 de ani cu privire la faptul că, în timp ce desfășura activități de transport persoane în regim de taxi, ar fi fost agresat.

„În urma intervenției la fața locului și a cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul ar fi transportat trei tineri din zona Unirii a municipiului Târgu Mureș către localitatea Porumbeni, iar la ieșire din localitatea Voiniceni, pe fondul unor neînțelegeri privind achitarea cursei, aceștia au fost coborâți din autoturism.

În contextul creat, ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia taximetristul ar fi fost lovit în zona obrazului cu un obiect contondent. La fața locului a fost solicitat sprijin medical, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a anunțat, miercuri, IPJ Mureș.

Taximetrist atacat de trei minori după un conflict pentru plată

Un incident violent a zguduit dimineața zilei de 28 ianuarie în județul Mureș, când un taximetrist de 54 de ani a fost agresat de trei adolescenți în timpul unei curse, pe fondul unor neînțelegeri legate de plata serviciului.

Potrivit IPJ Mureș, apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 06:30 chiar de victima incidentului. Taximetristul a relatat că transporta trei tineri din zona Unirii a municipiului Târgu Mureș către localitatea Porumbeni, iar la ieșirea din localitatea Voiniceni, ar fi fost bruscat, coborât din autoturism și lovit în zona obrazului cu un obiect contondent.

Echipajul medical sosit de urgență la fața locului i-a acordat primele îngrijiri, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru tratament de specialitate, starea lui fiind monitorizată.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au acționat rapid, depistând și identificând agresorii ca fiind trei minori cu vârste de 13, 15 și 16 ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 martie 2026
19 martie 2026