Jurnalistul Ion Cristoiu: „Motorul Istoriei duduie hrănit de eterna bătălie pentru putere”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zicerea Marelui Naționalist. Trimițînd la bătut un eseu mai vechi al meu despre Bunul simț împotriva demagogiei naționaliste, descopăr un citat din Nae Ionescu dedicat slugărniciei politicienilor români față de Înalta Poartă a momentului. Mă grăbesc să transcriu aici zicerea marelui naționalist din Cuvîntul, 29 mai 1932:

„Pe de altă parte, explicația stă într-un fapt de natură sufletească: în psihologia de slugă a oamenilor noștri politici în genere, care după patrusprezece ani de la unire nu realizează încă ceea ce reprezintă statul nostru; după șase sute de ani de cultură autentică și autohtonă nu realizează încă ce reprezintă țara și rasa noastră; și care, incapabili a se ridica pînă la solidaritatea de ethos, reeditează în procesul de cucerire a puterii, vechile lupte pentru domnie purtate aci cu ajutorul Sultanului, dincolo cu ajutorul Papei.”

*

Ditamai Imperiul se reduce la familia lui Cesar. Dacă ar fi să credem serialului Eu, Claudius, sau mai bine zis cărții scrise de Robert Graves sub titlul Eu, Claudius Împărat, Imperiul Roman din vremea lui Augustus se reducea la familionul lui Cezar. Poate și pentru că bugetul filmului n-a permis alte locații, mai spațioase și, deci, mai scumpe, întîmplările se petrec în spații închise, cu deosebire în cel întruchipat de Palatul lui Augustus. Aici în Palat, locuiesc claie peste grămadă membrii familiei împărătești, roase de ambiția nemăsurată a puterii și micșorate treptat-treptat, dar inexorabil, de morți mai mult sau mai puțin suspecte. Producția reușește astfel să facă din Palat un spațiu deosebit de periculos. Tot ce se vorbește între patru ochi se află, orice poate fi înghițit riscă să conțină otravă, cu cît Augustus te cultivă, cu atît ți-e mai primejduită viața. Dacă ai succes politic Împăratul e cel care-ți pune gînd rău. În familia Cezarului se află Puterea și Opoziția, cei care conduc și cei care complotează să conducă. Deciziile de viață și de moarte pentru barbarii de dincolo de Rin și de dincolo de Mediterana sînt luate aici, în Palat, la cîte o cină copioasă dată de Augustus membrilor familiei. Conflictele se întind de la o ușă la alta. Cînd Agripina se înfurie că Piso, acuzat de a-i fi otrăvit bărbatul și, mai mult, de a-l fi dat gata prin vrăji orientale, Scandalul are loc în Palat. Furioasa nu trebuie să se deplaseze prin Roma, de la un edificiu public la altul. Ajunge să deschidă ușa de alături, dincolo de care se află Împăratul.

De familie va fi după Augustus și moștenirea Puterii. Toate tragediile din ultimii ani ai domniei lui Augustus izvorăsc din obsesia acestuia de a lăsa la șefia Imperiului pe cineva din sîngele său. Asta e riscant din mai multe puncte de vedere. Face țintă pentru comploturi pe toți cei din spița lui Augustus. Riscă să aducă la Putere și nevolnici. Dacă succesiunea ar fi în afara familiei, chiar impusă de Principe, moștenitorul ar fi din start scutit de tarele neamurilor. Că și Cezar simțea slăbiciunea modului de a opta pentru succesor se vede din adoptarea lui Tiberiu, așa cum el, Octavian, fusese adoptat de Unchiul său Iulius Cezar.

*

Motorul Istoriei duduie hrănit tocmai de bătălia pentru putere. Printre alte lucruri discutate cu Ion Traian Ștefănescu în interviul luat într-o duminică pentru cartea sa de Memorii – Întîlniri cu Nicolae Ceaușescu – se numără și ceea ce interlocutorul numește dezunirea, războiul româno-român și alte asemenea sintagme menite a desemna discordiile interne. Față de această temă, asumată de mulți comentatori ori de cîte ori vine vorba de bătălia politică internă, îmi îngădui să fiu sceptic. Nu cred să existe în Istorie unitate în jurul unui ideal, cu excepția rarelor momente cînd interesele converg. Motorul Istoriei duduie hrănit tocmai de bătălia pentru putere. Nu se pune problema unei brusce iluminări a dușmanilor interni sub revelația că gîlceava lor violentă lovește interesul național. Se pune doar problema ca Puterea să fie suficient de puternică pentru a-și impune și transpune deciziile pentru care a fost investită prin vot. Cît despre dezbinarea care servește aservirii externe îi atrag atenția lui Ion Traian Ștefănescu că barbariii veneau la Roma în genunchi pentru a cerși arbitrajul, că Imperiul bizantin a supraviețuit o mie de ani cultivînd neînțelegerile din rîndul popoarelor din jur.

De Imperiul chinez nici nu mai vorbesc.
Întotdeauna, în orbirea dată celor pierduți în sugrumarea reciprocă orice ar putea înlesni unuia dintre cocoși biruința e folosit fără scrupule și fără luciditate. Nici o problemă dacă pentru a fi Rege al barbarilor sau domnitor în Țara Românească prin ajutorul cerut străinului îți scoți mormintele strămoșilor la mezat.
Important e să-ți strîngi de gît fratele.