Jurnalistul Ion Cristoiu: „Patriotismul n-ar trebui să fie laudă”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mustrare. Tudor Arghezi despre patriotismul de fanfaronadă în tableta Bunul patriotism din Adevărul literar și artistic, 24 noiembrie 1929:

„Ai citit şi auzit adeseori, şi mai mult decît era nevoie, cuvîntul «patriotism». Ca să fie şi mai precisă noţiunea, cuvîntului «patriot» i s-a adaos un calificativ şi s-a ivit «bunul patriot» prin opoziţie la patriotul cel rău. A fi «patriot bun» este a fi «mai patriot decît un patriot», şi a fi «mare patriot» este a fi «,şi mai patriot» sau «cel mai patriot decît toți patrioții».”

Ca și Caragiale, care mustra pe cei ce-și declarau ostentativ iubirea de patrie, arătîndu-le că e ca și cum te-ai lăuda cu iubirea de mumă, Arghezi consideră patriotismul ca un dat de esență al cetățeanului unei țări, și prin urmare, denunță lauda cu patriotismul ca pe o aberație:

„Patriotismul n-ar trebui să fie o laudă, ca şi fala proprietăţii exclusive a adevărului. Se laudă cineva că nu şi-a spintecat muma, că nu-şi mănîncă fetele şi băieţii? Se mîndreşte cineva că şi-a respectat bunicii şi că nu i-a pus, cu sos de usturoi, la cuptor? Nu ţi se pare ridicul să-ți faci o vanitate din împrejurarea că te-ai născut la nouă luni? Şi nu-i umilitor să exploatezi, în cazul tău, certitudinea ginecologică sigură că între buricul tău şi sînul maicii tale a existat un cordon, şi că această înlănţuire necesară şi fatală rămîne în sufletul tău toată viaţa, ca o frumoasă dar biologică dependenţă şi solidaritate cu neamul şi cu pămîntul tău?”

*

Nefast. Din aceeași tabletă rețin, ca pe un citat împotriva demagogiei, acest pasaj despre rolul nefast al vorbei goale:

„Să-mi dai voie să-ţi spun că vorba goală joacă un rol însemnat în absenţa ideilor şi că această însuşire a omului de-a fabrica vorbe cu gaură la mijloc, determină timpuri, și acte şi evenimente. Pentru vorbe s-au purtat războaie, de armate compuse din filologi în arme, şi vorba goală a fost în stare să provoace complicaţii, pe care generaţii de cuvinte şi de fapte n-au fost în stare să le oprească din funesta lor precipitare.”

*

Noi și străinii. „Tăblițele” lui Camil Petrescu din Universul, 1928 sînt dedicate cu precădere lumii teatrului, altfel spus nu cronicii dramatice, ci gazetăriei avînd drept țintă lumea teatrului.
Publicistica lui Camil Petrescu n-a fost strînsă în volum. Mult mai dureros, Camil Petrescu n-a făcut preocuparea celor care au redactat Opere complete la Academie. Au fost binecuvîntați cu Opere complete și autori mai puțin faimoși ai literaturii noastre.

Camil Petrescu lipsește. Cred că motivul stă în felul în care s-a alcătuit lista cu autori. Ea n-a pornit, așa cum s-ar fi cuvenit, de la importanța scriitorilor, ci de la cine a fost oferit spre îngrijire de către diferiți cercetători. Nu se poate deosebi o ritmicitate anume a rubricii din Universul. Se pare că ea apare în funcție de hărnicia lui Camil Petrescu. Camil Petrescu e un observator ascuțit al lumii din jur și mai ales un gazetar cu idei generale. Multe din tăblițele sale rezistă nu prin stil (ca în cazul lui Arghezi sau Vinea), ci prin ideile generale.

Traducerea lui Eminescu în italienește îi dă scriitorului posibilitatea de a reaminti în tableta Eminescu în italienește, Universul, joi, 12 ianuarie 1928, eterna problemă a României eterne:
Nerecunoașterea mondială a culturii noastre:

„S-a mărit cuprinsul țării româneşti, s-au adăogat unii la alţii, într-un mare popor liber, românii de sub stăpîniri străine, statul nostru e reprezentat în consiliul societăţii neamurilor din lume, avem, în sfîrşit, numeroase motive de bucurie naţională, dar e o lipsă care ne întristează profund şi ne face să ne îndoim uneori de noi înşine. Luăm o prea mică parte, proporţional cu numărul locuitorilor şi întinderea pământului, la plămădirea culturii universale. Sînt multe neamuri mici care ne-au întrecut hotărilor.

Nici un scriitor român nu circulă activ în conştiinţa literară a lumii. În istoriile literare, în dicţionare şi «memento» de tot soiul, nu figurăm ca şi cînd n-am fi existat pe lume. Nu ştim cine e vinovatul. Căci ne e greu să admitem că sîntem inferiori altor popoare. Poate că aici ar fi şi datoria statului.”