Jurnalistul Ion Cristoiu: Tudor Arghezi: „Am fost un băț în roată” • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Editia PDF

20 apr 2024

Instructaj la Moscova. Abia acum găsesc timp pentru a scrie mai mult despre sfaturile date de consultantul politic Stalin lui Dej și Teohari Gerogescu, veniți la Moscova, în aprilie 1946, ca să ia lumină în privința alegerilor din 1946. Greva Regală, o prostie vîrîtă în cap necoptului Rege de sergenții majori din SOE, se încheiase cu înțelegerea între cei trei Aliați ca Guvernul Groza să includă și doi membri ai Opoziției (o altă prostie din partea lui Maniu, era limpede că respectivii vor fi oamenii de paie în guvernul Groza) și să se țină alegeri generale. Comuniștii se pregăteau de alegeri și prin urmare se grăbesc să-i ceară sfatul lui Stalin. Nu e prea clar dacă Stalin i-a chemat, interesat de consfințirea electorală a stăpînirii sovietice, pentru a le da peste nas Aliaților, sau ai noștri s-au cerut să fie primiți, pentru că nu se descurcau în noul context. Cum dracuʼ să se priceapă ei la alegerile parlamentare? Sigur e că vizita din 2-3 aprilie 1946 s-a dovedit ditamai instructajul. Un instructaj în care Stalin își arată incredibilele cunoștințe de manipulator al electoratului în materie de alegeri libere și corecte, iar Dej și Teohari, se dezvăluie ca niște troglodiți abia ieșiți din caverne.

Instructajul a avut două etape:
Prima, în 2 aprilie 1946. Din partea sovietică participă: V. M. Molotov și G. M. Malenkov.
A doua, în 3 aprilie 1946. În această etapă, ai noștri intră pe mîna lui Stalin. Participă și Molotov, dar Profesorul e Stalin.

Stenograma primei întîlniri spune totul despre raporturile noastre cu Moscova. Dej și Teohari n-au nici un cuvînt de spus. Ei doar răspund la întrebările rușilor despre campania electorală a PCR, cu un accent deosebit pe alianța cu Tătărescu.

Despre Tătărescu vine vorba mult și la întîlnirea cu Stalin:
Semn că alianța cu PNL Tătărescu trecea drept un punct strategic atît pentru ruși, cît și pentru comuniști. E limpede că Molotov și Malenkov au misiunea de a-l informa pe Stalin, în perspectiva întîlnirii de a doua zi, despre ce e în capul românilor.
Instructajul îl face Stalin.

Stenograma ni se dezvăluie ca un document de excepție din două puncte de vedere:

Al neghiobilor din România.
Al meșterului de la Kremlin.

Ca și în cazul primei întîlniri se confirmă bănuielile:
Că Moscova era Stăpînul PCR încă din 1946. Molotov, dar mai ales Stalin au față de Dej severitatea și autoritatea unui profesor față de elevul său. La un moment dat, el le poruncește celor doi: Scrieți!

Că alianța cu Tătărescu trecea la Moscova vitală pentru amăgirea opiniei publice occidentale în privința gîndurilor rusești asupra Estului.
Că în timp ce comuniștii români văd situația la nivel de genunchi de broască (în plan strict intern), sovieticii o vedeau la nivel global, în cadrul bătăliei de după Război pentru cucerirea lumii.

De aici preocuparea sovieticilor ca alegerile să respecte fie și formal regulile democrației de tip clasic, în timp ce ai noștri, moldo-valahi puri, să creadă că pot face orice porcărie cîtă vreme aveau Stăpînul de partea lor.

Principii. Mă opresc asupra tabletei lui Arghezi, Principii, din Bilete de papagal, 17 decembrie 1944. Textele de după 23 august 1944 le-am citit cîndva, pentru Istorie. Cum eram interesat doar de atingerile lui Arghezi cu tezele oficiale ale regimului, n-am putut gusta publicistica argheziană în toată puterea cuvîntului. Acum însă am cîteva avantaje majore:

Știu obsesiile argheziene din anii anteriori – ostilitatea față de școala publică, elogiul naturii, antipatia față de doctori. Tabletele de după 1944 acum reiau temele vechi, fără să știe că se confruntă cu un altfel de climat, în care scrisul era interzis cînd intra în conflict cu oficialitățile.
Arghezi rămîne același oportunist din anii anteriori, de pe vremea cînd primea bani de la Carol al II-lea. Cîtă vreme regimul Groza îi acordă atenție și bani, dă din coadă. Cînd regimul se încruntă la el, se înfurie. Oricum, din Principii rețin, în vederea citării ca o profesiune de credință a oricărui jurnalist independent, răspunsul pe larg cînd e întrebat din ce partid face parte:
„La citirea afișului de reapariție a «Biletelor de Papagal» am primit și întrebarea, repetată, cărei organizații politice aparțin. Legitimă, poate, întrebarea nu e lipsită de o nuanță de candidă naivitate și de simpatică ignoranță. Cine și-ar fi bătut ridicul capul să-și facă din nesemnificativa mea prezență în viață o problemă de natură s-o intereseze, ar fi aflat că în toate manifestările mele, în literatură, în presă și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar cînd eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.
De aceea m-am și înțeles întotdeauna cu cîinii mai bine decît cu oamenii. Am admirație pentru sentimentul obscur și idiot, care-l face pe Grivei, sătul și încins la umbră, să se deștepte brusc la trecerea unei trăsuri sau a unui cal și să se ia pe căldură după praful stîrnit în drum. Îmi place spiritul lui de împotrivire, chiar cînd iese înaintea unui frumos armăsar arab, care n-are poftă să se certe cu cățeii.
Oamenii sînt comozi. Ridică puțin din sprînceană dacă aud ceva, nepotrivit cu tihna, cu siesta, se întorc pe partea cealaltă și continuă somnul, mai căscînd o dată.”