Iosefina Pascal a vorbit în cadrul emisiunii BZI LIVE despre cum România este amanetată bucată cu bucată. Despre cum oficialii noștri ne vând toate resursele și ne obligă să cumpărăm la suprapreț, de proastă calitate, modificate genetic de la producătorii străini. Această bătaie de joc din partea guvernanților nu stârnește câtuși de puțin o reacție de la poporul român, și deci, prin urmare, „ne merităm soarta”.
„Pe lângă faptul că ne-am distrus producţia, resursele şi ne-am cedat punctele strategice, amintesc, portul Constanța e un punct strategic în caz de război.
O să ajungem amanetaţi, la fel, sau mai rău decât Ucraina!”, a spus Iosefina Pascal.
Jurnalistul Iosefina Pascal, la BZI LIVE
Iosefina Pascal a discutat în cadrul ediției BZI LIVE din 13 octombrie despre cum am ajuns în situația în care o bună parte din România a ajuns să aparțină străinilor. În loc să fim noi producătorii, căci resurse avem din belșug, guvernanții au amanetat tot. Jurnalistul a comparat această criză a poporului român cu cea a ucrainenilor, subliniind faptul că este posibil să ajungem mai rău decât aceștia.
„Lemnele noastre sunt tăiate de noi şi sunt vândute în Austria. Porcii sunt crescuţi de noi şi cumpărăm din Germania. Acum fermele sunt deosebit de importante pentru că pot produce şi energie. Din excremente organice din fermă. Uite ce eco e treaba asta! A vorbit ministrul agriculturii despre asta? Deci să nu distrugă porcii, să-i folosească totuşi, Daea a zis că nu, omorâm porcii şi gata.
Aşa se va întâmpla şi acum cu industria. Dacă ai industrie, ai sindicat. Noi nu avem industrie, nu avem sindicat, deci nu putem scoate oamenii în stradă.
Pe lângă faptul că ne-am distrus producţia, resursele şi ne-am cedat punctele strategice, amintesc, portul Constanța e un punct strategic în caz de război.
O să ajungem amanetaţi, la fel, sau mai rău decât Ucraina!
Ucraina nu era tara în care se pompa bani, a fost cea mai săracă ţară din Europa înainte de război. Salariul era 280 de euro, la noi e 500 euro. E o ţară care a fost amanetată, nu mai au terenuri agricole. Cerealele noastre sunt amestecate cu altele modificate genetic şi sunt vândute la suprapreţ. Noi trimitem în afară, şi nu în ţări precum Africa, noi trimitem să pape bine vesticii.
Păi noi ce să livrăm în Moldova, când nu avem pentru noi? Când blochezi hidrocentralele, noi de unde le dăm fraţilor de peste Prut?
Ca să vedeţi cinismul băieţilor ăstora care ne conduc la nivel global, care este atât de mare încât au împărţit Ucraina pentru reconstrucţie! O iei pe nimic, o refaci, şi tu faci foamea acolo. Au împărţit Ucraina pe sfere de influenţă pe ţări! Americanii au luat vestul şi zilele astea sunt bombardate termocentralele de acolo. Deci ei o să reconstruiască acolo cu banii noştri!
Tot felul de străini vor deţine acele terenuri şi termocentralele. Va fi Ucraina doar cu numele.
Deci ce spune Dîncu, să fim ca ucrainenii?
Oamenii simpli din România au aceasi dramă, a pierderii speranţei de a mai avea un stat suveran. Nu poţi reconstrui industria peste noapte, deşi noi suntem într-o stare de pace şi într-o stare de conflict doar cu proprii noştri conducători”, a spus Iosefina Pascal.
Iosefina Pascal: „Corupţia în România este rezultanta directă a influenţei externe”
Jurnalistul a vorbit de altfel și de cinismul afișat de statele europene și SUA, de vreme ce ei arată cu degetul și acuză România de corupție, când nici ei nu se află mai prejos. Diferențele însă sunt cu atât mai mari cu cât extindem sfera exemplelor spre vest.
„În America de sud e un preşedinte pro NATO, Pedro Castillo, în Peru. Nenea ăsta a fost pus sub acuzare ieri, pentru mai multe nenoriciri. Şi cine se ocupa de aşa ceva? Fii-sa. Făcea bănuţi cu firmele lu’ fi-sa. A scos armata pe stradă şi a spus că o să omoare toţi protestatarii, că el nu merge la puşcărie. Deci practic a luat Peru ostatic. Oamenii ăştia nu se lasă prinşi aşa uşor.
Ce rost mai au instituțiile statului dacă tot la bată se ajunge? Corupţia în România este rezultanta directă a influenţei externe.
Băieţii ăştia de la guvernare au imunitate. Au un sentiment de protecţie fals, până la un punct, dat din afara ţării. La un moment dat se va termina şi această susţinere deoarece ea înseamnă bani.
Marea resetare se întâmplă, dar nu cum vor ei. Şi atunci va fi un punct 0 în care oamenii fie vor accepta să fie conduşi de aceşti actori politici şi controlaţi, în beznă şi în frig, sau nu. Trecerea prin aceste episoade mai rele decât pe timpul comunismului sovietic, mulţi nu se vor adapta. Că ei nu ştiu, că pentru ei e moartea când le spui că e gata cu curentul.
Situaţia din Peru e 1 la 1 cu situaţia lui Biden şi fii-su.
Americanii se revoltă cu arme, de aici şi miza mare cu legea armelor. Criminalitatea în SUA e crescută cu 28% doar în primele 6 luni ale acetsui an, faţă de anul trecut. Acolo oamenii resimt îngrozitor această criză economică. Minorităţile acolo sunt efectiv abandonate. Pe timpul lui Trump tot mai aveau locuri de muncă, demnitate. Acum, mulţi se descurcă cu arma şi îşi dau în cap unul altuia. Dar nu vor pleca băieţii ăştia de la putere cu binişorul”, a conchis jurnalistul.
Iosefina Pascal a abordat subiecte incitante în cea mai nouă ediție a emisiunii BZI LIVE.
daca nu le-ar amesteca, ar fi mult mai bine
Unde ati gasit-o si p`asta ? Are un cadru in spatele camerei de zici ca abia s-a trezit in garsoniera ei de 15 mp, bea apa din PET in timpul live-ului, trece de la subiect la altul de zici ca sta prost cu memoria….
Serios acum, e penibila madam Iosefina, chiar daca e din Bucuresti. Cu toate ca acolo e plin de proaste si fumate…..
Are perfecta dreptate femeia! Însă nimic nu s-a putut face fără sprijinul și cu susținerea autorităților, mai ales a clasei politice! Tot ce s a distrus, s-a făcut numai cu sprijinul clasei politice și a funcționarilor statului. Și bineînțeles sub supravegherea și cu girul gunoaielor din serviciile secrete ale statului! Să nu îndrăznească cineva să spună că nu este așa! O economie întreagă distrusă, fabricile distruse si furate pe bucăți, mai ales terenurile (luați exemplul Tarom, frații Nana), zeci de mii de hectare de teren retrocedate străinilor, inclusiv jâdanilor, dar atenție, dacă se iau actele la puricat, toate sunt falseturi! (luați exemplul prințului Paul de România, ferma Băneasa, ce prejudiciu este, iar el acum se plimbă fericit prin Paris!) Ce au făcut gunoaiele din serviciile de informații?! Cate două case! Și exemplele pot continua! Sigur ne îndreptăm în direcția greșită, dar nu vede nimeni!
Așa arată un jurnalist cu adevărat independent, transmite din fața pernei gânduri personale. Practic, nu-s gândurile ei tot așa cum nu e nici jurnalistă, doar o propagandistă sărăcuță, cu oarece neîmpliniri feminine.
Și pisicile din vecini tot sar gardu și mănincă mîncarea pisicilor mele !, lemnele leam dat la austrieci și la bucătarie am un scaun rupt iar în Peru e corupție . Bernanke a luat premiul Nobel la economie (cea mai prostă glumă posibilă ) mai urmează Hunter Biden să ia premiyl Nobel la chimie , aseară chiar plouase un pic și găinile erau pe afară încă iar portul Constanța lam dat demult, poza? Poza e la mine in dormitor că venise un fotograf drăguț să faca un calendar pictorial
Și cu toate astea războiul trebuie să înceteze ca să scadă prețurile la țigări. Deși fără pandemie și fără război, jurnalismul nu mai e ce-a fost.