Prima pagină » International » Justiție sau cruzime? Florida a executat un bărbat, deși victimele îl iertaseră
Justiție sau cruzime? Florida a executat un bărbat, deși victimele îl iertaseră

Justiție sau cruzime? Florida a executat un bărbat, deși victimele îl iertaseră

29 aug. 2025, 11:00,
Redacția BZI în International

Un nou episod controversat în lupta Americii cu pedeapsa capitală s-a consumat joi seară, 28 august, în Florida. Curtis Windom, un bărbat de 59 de ani condamnat pentru uciderea a trei persoane în 1992, a fost executat prin injecție letală la ora locală 18:17 (01:17 ora României), au anunțat autoritățile penitenciare.

Dar în loc să aducă liniște, execuția a stârnit revoltă, chiar din partea rudelor victimelor.

„Nu vrem răzbunare, vrem dreptate”

Familia celor trei victime (Valerie Davis, Mary Lubin și Johnnie Lee) a transmis prin organizația Floridians for Alternatives to the Death Penalty (FADP) că este „profund îndurerată” de refuzul statului de a opri execuția.

„Nu am vrut să-l vedem murind. L-am iertat, îl iubeam și am cerut grațierea lui”, au spus rudele, adăugând că autoritățile au încercat să transforme momentul într-un „spectacol de circ”.

Unii membri ai familiei sunt chiar rude cu Windom și au declarat că execuția nu a avut legătură cu justiția, ci cu o demonstrație de forță politică.

Execuția lui Curtis Windom este a 30-a din Statele Unite în acest an, cel mai mare număr de după 2014, când 35 de condamnați au fost executați.

Florida este statul care conduce topul sumbre al execuțiilor din 2025, cu 11 cazuri. Printre ele, trei prin inhalare de azot (o metodă considerată de experții ONU drept „tortură”) și două prin pluton de execuție, o premieră în SUA după 2010.

În prezent, pedeapsa cu moartea este abolită în 23 de state, iar alte trei ( California, Oregon și Pennsylvania ) au un moratoriu.

Donald Trump împinge America înapoi spre pedeapsa capitală

Președintele Donald Trump, instalat în ianuarie, este un fervent susținător al pedepsei cu moartea. El a cerut extinderea aplicării acesteia pentru „cele mai grave crime” și a anunțat recent că va solicita reintroducerea ei chiar și în Washington D.C., unde a fost abolită din 1981.

Astfel, cazul Windom nu este doar despre un criminal executat, ci despre o Americă divizată între iertare și pedeapsă, între dreptate și politică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 august 2026
28 august 2026