De voie, de nevoie, președintele nostru, al tuturor, s-a deplasat la Spitalul Floreasca. Pentru a constata, vezi Doamne, cu ochii lui, dimensiunile dezastrului. Iar inevitabilul s-a întâmplat.
Cineva l-a întrebat cum se face că, în ciuda angajamentelor sale luate în urmă cu opt ani, după tragedia de la Colectiv, România nu dispune de patru spitale pentru marii arși. De fapt, nu dispune nici măcar de unul singur. Răspunsul lui Klaus Iohannis la o întrebare atât de clară, de directă și de legitimă este halucinant. Citez cuvânt cu cuvânt: „Președintele este doar formal executiv, lucrurile se fac de Guvern”. Așadar, când nu-i convine, el nu are atribuții executive. Atribuțiile executive vin doar atunci când este în avantaj. Când poate profita din plin de pe urma lor. Este executiv atunci când, de pildă, se răsfață în aeronave de lux, în care călătorește de-a lungul și de-a latul gobului, singur sau cu consoarta. Este executiv și pe pârtiile de schi, și pe terenul de tenis. Dar nu este executiv atunci când trebuie să-și asume obligații.
În urmă cu opt ani, imediat după tragedia de la Colectiv, Victor Ponta, care nu reprezenta „Guvernul lui”, și-a dat demisia de onoare. Deși, cinstit vorbind, nu Victor Ponta era responsabil pentru drama de la Colectiv sau pentru ceea ce a urmat, atunci când „comandantul acțiunii”, Raed Arafat, s-a dovedit incapabil să-și îndeplinească obligațiile. Sau când ministrul Sănătății a dat din colț în colț, neacționând cu promtitudine pentru transportarea marilor arși în spitale corespunzătoare ale Uniunii Europene. De fapt, la Colectiv au fost două tragedii. Prima a generat în mod direct victime prin incendiul care a avut loc. Cea de-a doua tragedie este numărul mare de oameni care au decedat în urma infectării din minunatele spitale românești. „Au trebuit să moară oameni”, a rostit patetic Klaus Iohannis, ușurat fiind de faptul că, în fine, își poate numi primul Guvern „al său”.
Și au urmat nu un Guvern, ci mai multe. Toate „ale sale”. Două Guverne Orban. Un Guvern Cîțu. Un alt Guvern Ciucă. Iar patru spitale pentru marii arși tot nu s-au făcut. Și nici măcar unul. Am auzit uluiți din vocea lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, că nu existau la data tragediei de la Crevedia decât șase locuri în România pentru marii arși. Pentru toate celelalte victime, Dumnezeu cu mila. Au murit sau mor pe capete și doar unele dintre ele au norocul de a ajunge în spitale europene. Cu acest prilej, s-a mai constatat încă ceva. Personajul atât de protejat de către Klaus Iohannis și de către „Guvernele sale”, „comandantul acțiunii”, Raed Arafat, care între timp și-a pierdut și statutul de doctor, se răsfață timp de ore bune pe platoul unei televiziuni care-l cosmetizează, dar nu reușește să explice de ce dotările pompierilor sunt precare, unde s-au dus banii publici și de ce pregătirea pompierilor s-a dovedit a fi necorespunzătoare. Dar ce să-i faci? „Președintele este doar formal executiv, lucrurile se fac de Guvern”. Ei bine, „Guvernele sale” nu au putut să „facă” lucrurile. Și, firește, în aceste condiții, nu președintele răspunde.
Vă mai dau un exemplu la fel de elocvent, chiar dacă nu și la fel de dramatic. Chiar în cursul bâlbâielilor lui de la Crevedia, Klaus Iohannis și-a permis să se laude cu un fel de Fata Morgana. Cei 80 de miliarde de euro despre care ne tot vorbește, afirmând că i-ar fi obținut în urma înțeleptelor sale negocieri de la Uniunea Europeană. Nu a obținut nimic. Este o minciună sfruntată. Dar întrucât această bulă încă mai plutește în aer, cât încă gogoașa nu a fost înțepată și spartă, președintele Klaus Iohannis mai are tupeul să se refere la ea. Nu mai durează mult. Între 31 august și 1 septembrie va avea loc deznodământul. Premierul Marel Ciolacu va fi silit să joace marea finală la Bruxelles. Unde urma să fie însoțit – și nu întâmplător – de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, fostul prim-ministru al României și încă președintele PNL. Motivul era mai degrabă de natură psihologică. Întrucât Marcel Ciolacu a decis să joace cu demisia pe masă, să-și asume răspunderea pentru trecerea prin Parlament a unor acte normative extrem de întârziate, în principal din vina liberalilor și a lui Ciucă, existând astfel, cel puțin teoretic, pericolul căderii Guvernului, prezența lui Ciucă la Bruxelles funcționa ca o asigurare în sens contrar. Dar, oportunist fiind, Iohannis a mirosit pericolul și, prin intermediul acoliților săi de la vârful PNL, l-a răzgândit pe Ciucă. Iar peste câteva zile vom vedea cum praful se alege nu din cei 80 de miliarde angajați de Klaus Iohannis, ci din cele mult mai puțin miliarde care ar putea rezulta din PNRR.
Este oare suficient de clar cum funcționează caracterul acestui om politic, care și-a exercitat aproape 10 ani de mandat, o parte prin „Guvernele lui”, și care de fiecare dată când dă chix – și dă chix de foarte multe ori – mai taie câte puțin din coada vulpii?