Actualitate

Klaus Iohannis susţine o conferință de presă, după discuția cu miniştrii Cabinetului Orban – Video, Update

Publicat: 10 nov. 2020
Klaus Iohannis cu mască de protecție
Preşedintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis va susține, astăzi, o conferință de presă, de la ora 19. Iohannis va da explicații presei după discuția cu înalți oficiali din sănătate, care a avut loc astăzi, de la ora 15.

Update: Conferința de presă a început.

„Am avut o nouă ședință de evaluare, cu accent pe pregătirea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19. Întreaga Europă se află într-un moment dramatic. E evident că virusul se răspândește acum mult mai puternic ca în primăvară. Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe. Restricțiile în vigoare în România au un singur scop: protejarea populației și reducerea presiunii uriașe de pe sistemul sanitar.

Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbă radical modul de viață. Din păcate, am văzut cu toții că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente. Lupta cu pandemia e și un test al solidarității pe care suntem obligați să-l trecem. Veștile privind un vaccin sunt destul de bune dar trebuie să rămânem realiști și să înțelegem că mai sunt de parcurs etape până la vaccinarea propriu zisă.

Avem deja o strategie de vaccinare și sunt stabilite activitățile de implementare. Am discutat și posibilitățile de stocare și distribuție și am stabilit instituțiile responsabile. De vaccin va beneficia inițial tot personalul din domeniul sănătății și persoanele cu cel mai mare risc de a face forme severe de boală. O campanie de vaccinare bine organizată ne va da șansa de a ne întoarce mai repede la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții. Al doilea subiect este turul doi ale alegerilor prezidențiale din Moldova.

M-am bucurat să văd în primul tur un vot al cetățenilor pentru Maia Sandu, acesta fiind de fapt un vot în favoarea unei evoluții democratice ireversibile. Am subliniat mereu că drumul spre Europa e unul al progresului. România va continua să sprijine Moldova în eforturile sale de modernizare. Deja România a investit semnificativ și dezinteresat în infrastructură, școli, spitale, grădinițe. Suntem și ne dorim să rămânem un partener solid pentru societatea civilă din Moldova în ansamblul său. Vom fi extrem de atenți în desfășurarea scrutinului, pentru a ne asigura că viitorul Moldovei e decis exclusiv prin votul liber al cetățenilor”, a declarat Klaus Iohannis.

Sesiune de întrebări și răspunsuri

Reporter: În aprilie afirmați că este important ca alegerile să nu fie un pericol pentru populație. Ce v-a făcut să vă răzgândiți?

Klaus Iohannis: Din nefericire, în România avem două probleme grave: una de sănătate publică, pandemia, și care am învățat multe despre acest virus, știm ce măsuri se pot lua pentru a preveni răspândirea. Ea va fi rezolvată doar atunci când vom avea un vaccin, dar o dată certă nu poate nimeni să spună. În același timp avem un parlament dominat de un PSD care și-a pierdut orice legitimitate, și guvernul se luptă pentru a ține lucrurile sub control iar PSD în Parlament trage permanent frâna de mână.

Românii își doresc un parlament legitim, care lucrează pentru noi, ori cu PSD în parlament aceste lucruri funcționează cu frâna de mână trasă iar democrația nu poate fi pusă în paranteză. Noi suntem acum în situația să organizăm alegeri parlamentare la termen fiindcă este singura soluție prin care românilor își pot alege un nou parlament care să permită construirea unui guvern puternic, în jurul PNL

Reporter: Jandarmeria a oferit onoruri militare unui fost ofițer de securitate. La începutul anului a fost o situație similară

Klaus Iohannis:Voi verifica acest aspect, dacă așa s-a întâmplat cu siguranță cei responsabili vor trebui să dea explicații. Trebuie să facem alegeri ca să avem un parlament care reflectă voința românilor și pentru a putea repara multiplele legi stricate de majoritate PSD.

Klaus Iohannis: „De la săptămână la săptămână numărul paturilor a crescut și va crește în continuare”

Reporter: Pacienții sunt transferați între orașe, Există un plan pentru cei care se luptă pentru un loc la ATI?

Klaus Iohannis: Cu siguranță se vor găsi locuri. La fiecare întâlnire pe care o am cu premieru, eu aduc pe tapet această problemă, a locurilor de la ATI și de la săptămână la săptămână numărul paturilor a crescut și va crește în continuare. Este însă o cursă complicată, aceste locuri se creează destul de greu și pandemia se răspândește repede. De aceea trebuie să fim cu toții responsabili și să respectăm restricțiile impuse de guvern

Reporter: Camera Deputaților a decis că piețele pot funcționa și în spațiile închise. Veți promulga legea?

Klaus Iohannis: Chestiunea piețelor a dus la destul de multe dezbateri, cred că măsura luată de guvern e justă, nu se închid toate piețele, ci doar cele care funcționează în spații închise. Piețele în aer liber vor funcționa în continuare. Măsura e limitată în timp, a fost luată doar pentru câteva săptămâni. Faptul că guvernul hotărăște ceva și majoritatea PSD fără să se documenteze hotărăște invers e încă un argument pentru care trebuie să facem alegeri. Nu se poate să se funcționeze așa.

Reporter: Se vor impune restricții mult mai dure ?

Klaus Iohannis: Carantinarea unor localități este posibilă, la propunerea specialiștilor. Există un catalog întreg de criterii. Da, din păcate sunt localități unde rata de infectare e foarte mare și s-a impus carantina locală

Klaus Iohannis: „Virusul se răspândește foarte repede”

Reporter: V-ați propus un anumit indice a infectării care să coboare restricțiile?

Klaus Iohannis: Virusul se răspândește foarte repede. În toată Europa numărul persoanelor infectate crește în fiecare zi. Obiectivul restricțiilor e foarte clar, să încetinească răspândirea virusului. Aceste măsuri sunt propuse de experții noștri iar pentru a vedea dacă prind trebuie să așteptăm rezultatul. Unii au comentat că măsurile au venit prea repede, alții prea încet. Nu se poate să iei în fiecare zi alte măsuri, trebuie să aștepți un tip pentru a vedea efectul. După câteva zile vom vedea cât de eficient a fost acest nou set de măsuri și noi credem că va avea rezultate.

Reporter: Slovacia a testat aproape toată populația. De ce nu ar putea fi un model și pentru România?

Klaus Iohannis: Să vedem cum funcționează măsura. Dacă se dovedește că măsura este oportună, cu siguranță putem discuta cu experții noștri. Deocamdată OMS nu recomandă testările în masă, ci testările țintite pentru a găsi contacții.

Reporter: Dacă măsurile nu au efect, sunteți de acord cu o carantină totală înainte de sărbători?

Klaus Iohannis: Nu luăm în calcul acum o carantinare totală, nici de sărbători

Klaus Iohannis: „E bine să se facă repede pași hotărâți pentru aprobarea bugetului”

Reporter: Ungaria amenință cu blocarea planului de redresare.

Klaus Iohannis: Este adevărat că s-a găsit azi o soluție spre aprobarea acestui buget. Ceea ce s-a găsit azi e o înțelegere într-o negociere trilaterală între PE, Consiliul UE și președinția germană. După această înțelegere, e nevoie ca acest plan să fie aprobat unanim în Consiliul UE și ulterior cu majoritate în plenul PE. Mai sunt doi pași importanți de parcurs. În ce privește planul pe care l-ar fi propus Olanda, e doar o chestiune vehiculată în discuții informale.

În jurul condiționării legate de respectarea statului de drept au fost discuții complicate, eu cred că toată lumea își dă seama că suntem în ceasul al 12-lea și acest pas dificil care a fost făcut trebuie consolidat. Părerea României e că e bine să existe o condiționare referitoare la statul de drept și e bine să se facă repede pași hotărâți pentru aprobarea bugetului.

Reporter: O investigație arată că 4 din 5 infracțiuni sexuale nu se finalizează cu trimiterea în judecată a infractorului. Judecători ajung la concluzia că minori au consimțit la actul sexual, persoane condamnate pentru pornografie infantilă sunt condamnate cu suspendare? Ce se poate face în acest sens?

Klaus Iohannis: E o problemă reală și gravă. Eu cred că din ce în ce mai mult lume înțelege că trebuie găsite soluții, Au existat mai multe soluții legislative pentru pedepse mai mari, pentru clarificarea circumstanțelor și ministerul Justiției e venit cu inițiative. Eu sunt destul de optimist că lucrurile vor merge în direcția bună. Voi avea grijă ca și aceste aspecte să fie prelucrate și legislația să fie net îmbunătățită.

Klaus Iohannis: „Campania electorală se poate desfășura online”

Reporter: România se confruntă cu criza vaccinului antigripal. Există o strategie în acest sens?

Klaus Iohannis: În fiecare lună vin noi tranșe, vechiul guvern PSD comandase cam 1,5 mil de doze. De când a venit noul guvern s-a suplimentat comanda și suntem undeva la 3,5 mil de doze. Aceste doze vor veni în tranșele negociate de guvern și e clar că în condiții de pandemie cererea e mai mare dar pe parcurs vor veni doze

Reporter: Ce recomandați directorilor de spitale dacă un pacient are nevoie de oxigen urgent și nu mai sunt locuri la ATI?

Klaus Iohannis: Se pare că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că a existat o comunicare suboptimală. Nici nu e neapărat nevoie să vorbească directorii de spitale, exista Departamentul pentru situații de urgență care gestionează aceste date.

Reporter: Cu ce state a discutat România despre eventuale transferuri de pacienți?

Klaus Iohannis: E prematur să vă dau acum aceste date. Peste tot această pandemie accelerează și locurile devin foarte puține, până și în state unde se credea că sistemul sanitar face față la orice. Sper să nu ajungem acolo

Reporter: De ce campania electorală nu se poate desfășura tot exclusiv online în pandemie, ca și școala?

Klaus Iohannis: Campania electorală se poate desfășura online. adunările sunt oricum interzise, nici nu sunt necesare, politicienii activi își pot face cunoscută oferta. Nu este nevoie de adunări electorale în această perioadă

Klaus Iohannis: „Măsurile guvernului sunt juste și vor da rezultate”

Reporter: Nu ar trebui regândită măsura cu piețele, cu aplicarea acelorași reguli ca la supermarketuri? Cum se explică creșterea infecțiilor în Sibiu?

Klaus Iohannis: Măsurile guvernului sunt juste și vor da rezultate. Putem discuta fiecare măsură în parte, și dacă am vota aici probabil jumătate ar fi de o părere, jumătate de cealaltă. Am discutat azi despre campania de vaccinare. Explicația este că în comitetul județean se discută aceste chestiuni și se lucrează după criteriile stabilite de INSP.

Reporter: Vă temeți că PNL ar putea pierde procente importante la alegerile din decembrie?

Klaus Iohannis: Nu cred că PNL va pierde alegerile, cred că le va câștiga și va genera o majoritate cu alte partide democratice pentru a păstra PSD în afara deciziei politice. Suntem în pandemia prin care trebuie să trecem iar guvernul a fost ales ca să gestioneze treburile publice, indiferent cât de popular sau nepopular devii, măsurile trebuie luate, pe primul loc nu sunt sondajele, ci românii și sănătatea lor. După alegeri mă aștept la un guvern format în jurul PNL.

Știre inițială: Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 10 noiembrie, ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

La ședință au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban; Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă; Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru; Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății, Raed Arafat; Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Sănătății, general dr. Ionel Paul Oprea; Directorul General al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, colonel dr. Florin Oancea; Directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Director al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol; reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, dr. Alexandru Rafila; Șeful Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, general dr. Dragoș Marian Popescu; Directorul Medical în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, dr. Andreea Moldovan; Vicepreședintele Societății Naționale de Medicină Familiei (SNMF), dr. Gindrovel Dumitra.

 





Comentarii
Adauga un comentariu