Prima pagină » Actualitate » L-a trădat pentru 47.000 de euro şi câteva bijuterii. Gestul făcut de o româncă prietenului care o găzduia, în Italia
L-a trădat pentru 47.000 de euro şi câteva bijuterii. Gestul făcut de o româncă prietenului care o găzduia, în Italia

L-a trădat pentru 47.000 de euro şi câteva bijuterii. Gestul făcut de o româncă prietenului care o găzduia, în Italia

26 sept. 2021, 22:00,
în Actualitate

O româncă, în vârstă de 27 de ani, a ajuns pe mâna poliţiei după ce a furat din casa prietenului care o găzduia 47.000 de euro în numerar şi câteva bijuterii.

Totul a început când românca, în vârstă de 27 de ani, confruntată cu probleme financiare, a fost primită în casa prietenului ei, în vârstă de 36 de ani de origine pakistaneză, care a crezut că face o faptă bună.

La scurt timp, însă, româncă a descoperit că prietenul ei avea în casă 47.000 de euro în numerar precum şi diverse bijuterii.

Alarma a fost dată chiar de victimă care s-a trezit jefuită.

Potrivit anchetatorilor, furtul a fost pus la cale de către româncă şi un prieten comun, tot român, în vârstă de 40 de ani.

Cei doi români au fost reținuţi pentru infracțiunea de furt. Ancheta însă continuă, dinamica incidentului urmând a fi clarificată, notează presa locală.

Polițiștii cercetează acum detaliile furtului, proveniența banilor și, mai ales, cum de bărbatul pakistanez ținea în casă o sumă atât de mare de bani, în numerar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT, iar echipa sa de bodyguarzi s-ar fi mobilizat imediat pentru a gestiona situația familiei sale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat din trafic pe 21 septembrie 2026 și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a […]
Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
23 septembrie 2026
23 septembrie 2026