Indiferent dacă își doresc să-și întemeieze o familie sau totul s-a întâmplat pe neașteptate, multe femei se pot întreba la cât timp după concepție poți face un test de sarcină. Decizia de a face un astfel de test poate deveni o sursă de anxietate. Uneori stresul apare pentru că își doresc foarte mult un copil, alteori pentru că vor neapărat un rezultat negativ.
Toate testele de sarcină, indiferent că le iei din farmacii sau le faci în clinicile medicale, au o acuratețe foarte mare dacă nu te grăbești să afli rezultatul. În general, cu cât vei face mai devreme un test de sarcină, cu atât riști mai mult ca rezultatul să fie neconcludent, adică fals negativ.
La cât timp după concepție poți face un test de sarcină
Mai mult de atât, există două tipuri de teste de sarcină, de urină și din sânge. Ambele au același principiu de funcționare, detectează un hormon numit hCG, cunoscut și ca hormon al sarcinii. Acesta este secretat de placentă, care se formează când ovulul fertilizat ajunge în uter.
Testele de urină din farmacii sunt cele mai accesibile, nu creează disconfort și oferă un rezultat rapid. Dacă optezi pentru acestea, cel mai indicat este să aștepți până în prima zi de întârziere a menstruației, recomadă medicii American Prenangy Association. Prima zi de întârziere a menstruației este, de regulă, la două săptămâni de la concepție.
Când sunt efectuate corect, la data recomandată și conform instrucțiunilor din ambalaj, testele de urină au o acuratețe de 97-99% în identificarea hormonului hCG. În cazul unui rezultat negativ, este recomandată repetarea testului după o săptămână. Dacă ai efectuat testul foarte devreme, există riscul unui rezultat fals negativ. Află și când se folosește tratamentul cu tanakan și pentru ce se utilizează.
Sarcina nu se dezvoltă începând cu prima zi în care ai avut un contact sexual neprotejat. Poate dura până la 6 zile până când un spermatozoid ajunge să fertilizeze ovulul. Apoi, mai trec alte câteva zile până când ovulul fertilizat își începe dezvoltarea și până ajunge din trompa uterină în uter, unde se implantează.
Așadar, data concepției nu este aceeași cu data contactului sexual neprotejat. De la data la care ai avut relații sexuale și până la apariția hormonului hCG în urină trebuie să treacă 2-3 săptămâni.
Test de sarcină la menstruație
Menstruația și sarcina se exclud reciproc. Sângerarea menstruală lunară apare atunci când ovulul nu este fertilizat și se elimină din corp. Totuși, o femeie însărcinată poate avea o sângerare care seamănă cu menstruația.
Cea mai frecventă cauză a sângerărilor confundate cu menstruația este sângerarea de nidare, care nu semnalează o problemă de sarcină. Ea are o culoare mai deschisă, nu este la fel de abundentă ca menstruația și durează mai puțin.
„Menstruația” poate fi cauzată și de sensibilitatea mai crescută a colului uterin în sarcină. Ea face ca investigațiile ginecologice și contactele sexuale să cauzeze sângerări ușoare. O sensibilitate mai crescută o pot avea și bolnavii de ciroză, ultimele clipe putând fi extrem de dureroase.
Rezultatul testelor de sarcină nu este influențat de sângele care poate ajunge accidental în proba de urină recoltată. Nivelul hormonului beta hCG nu poate fi influențat de acest sânge. Prin urmare, poți face test de sarcină când ești la menstruație, pentru că ea poate să nu fie menstruație. Așadar, acum știi la cât timp după concepție poți face un test de sarcină.