Local

La doar 16 ani are un corp incredibil. Ea este ieșeanca ce a atras toate privirile în lumea culturismului: „Am avut emoții foarte mari, dar a ieșit bine” – FOTO

Publicat: 17 iul. 2023
_____ Vizualizări 5 Comentarii
La doar 16 ani are un corp incredibil. Ea este ieșeanca ce a atras toate privirile în lumea culturismului Am avut emoții foarte mari dar a ieșit bine - FOTO
Claudia a obținut medalia de bronz la senioare la doar 15 ani

Claudia Năstruț este ieșeanca ce la doar 16 ani a reușit să vină cu o medalie acasă de la o competiție de senioare. Adolescenta petrece câte 4 ore pe zi în sala de antrenament

Claudia s-a apucat de sportul de performanță în 2021, după ce antrenoarea sa, Felicia Purice Russ, a văzut potențial în ea. După ce a impresionat în mai multe competiții naționale pentru juniori, având doar 15 ani, sportiva a fost aruncată în luptă la cele destinate senioarelor și nu a dezamăgit.

Ieșeanca ce a luat medalie la seniori la doar 16 ani

o poză cu Claudia Năstruț
Sportiva petrece câte 4 ore pe zi în sala de antrenament

Văzând potențialul enorm și forma de excepție în care se află, Claudia a fost propusă să participe la senioare. La Campionatul European de Fitness IFBB din Santa Susana, Spania, Claudia a reușit o performanță enormă, a obținut locul trei și, totodată, medalia de bronz.

Într-un interval de doi ani, tânăra sportivă a ajuns să atragă atenția tuturor, fiind o candidată necontestabilă la titlul de campioană la fitness. Când s-a apucat, în anul 2021, de fitness nu cunoștea prea multe despre ce înseamnă acest sport. Partea cea mai dificilă este reprezentată de regimul alimentar și antrenamente, însă a reușit să se adapteze cu brio. În tot acest timp, i-a avut alături pe cei din familie, care au susținut-o și încurajat-o cu orice ocazie.

„A fost o experiență unică pentru mine, desigur că am avut și multe emoții când am auzit că voi participa la senioare, dar a ieșit bine. Eu am început să practic acest sport în 2021, mai auzisem de acest sport, am mai citit, dar nu știam exact cum este.

Cel mai greu a fost cu alimentația, cu regimul, este destul de dificil să te obișnuiești, dar te adaptezi. Familia a fost mereu alături de mine, mă încurajează, mai ales în timpul competițiilor. În timpul liber, îmi mai ocup timpul cu dansul, îmi place foarte mult muzica, iar uneori chiar și desenez”, povestește Claudia Năstruț.

Sacrificii în sala de antrenament

o poză cu Claudia Năstruț
Antrenoarea ei consideră că pe viitor are potențial să devină campioană mondială

Timp de cinci zile pe săptămână, câte 4 ore, Claudia se pregătește din greu în sala de antrenament. Adolescenta este în clasa a 10-a, iar în afara școlii și a antrenamentelor își mai strecoară mici pasiuni. Antrenoarea ei este extrem de mulțumită după rezultatele înregistrate și consideră că pe viitor va deveni o candidată serioasă pentru titlul mondial.

„Claudia este o elevă silitoare, premiantă din clasele mici până în prezent, este și sportivă de performanță din anul 2021. Tot în acel an a devenit și campioană națională, când a fost competiția la Sibiu pentru juniori. La doar 15 ani s-a întâmplat acest lucru, tot atunci a reprezentat și România la Campionatele Mondiale din Serbia pentru junioare. Am avut curajul să o înscriem și la senioare, pentru sportive de peste 23 de ani. Drept dovadă, în 2022, ea a ieșit vicecampioană națională la senioare.

A fost un an foarte important, a fost și la lotul național al României pentru juniori, unde a fost la Campionatele Mondiale din Coreea de Sud, unde a ieșit pe locul 7. Anul acesta, Claudia a reprezentat România la Campionatul European din Spania, unde a luat medalia de bronz la senioare, ceea ce înseamnă enorm pentru vârsta ei. Ne-a surprins plăcut pe toți prestația ei. Acest lucru o recomandă ca una din favoritele podiumului pentru viitoarele competiții. În sportul nostru, alimentația și antrenamentul sunt cele mai importante lucruri.

Sportivii sunt pe regim alimentar bine structurat, au program, orice schimbare poate afecta forma sportivilor. La vârsta pe care o are, de 16 ani, pe care i-a împlinit ieri, are potențial enorm să ajungă campioană mondială. Țin să mulțumesc celor care au susținut-o, precum Federației Române de Culturism și Fitness, clubului CSM Iași și a mai primit o sponsorizare de la Electroalfa, de la domnul Ciubotariu Gelu”, a specificat Felicia Purice Russ, antrenoarea Claudiei.

Claudia Năstruț este ieșeanca ce a uimit lumea culturismului la numai 16 ani. Ea se antrenează în continuare la clubul CSM Iași și speră ca pe viitor să aducă rezultate și mai importante în numele României.

Comentarii
  • Claudia a fost colega la gimnastica aerobica cu fetita mea multi ani la dl Banta, deci nu a inceput sportul de performanta in 2021. Chiar le este greu la aceste antrenoare sa recunoasca munca celor care au crescut copiii astia de mici? Este usor sa iei un sportiv gata format, muncit 8-9 ani si si sa te lauzi cu el. Ma gandesc ca sportul trebuie sa formeze caractere frumoase…

  • În fitness sunt mai multe ramuri de performanta iar ceea ce face Claudia se numește fitness artistic deci niciodată nu va, arata ca femeia bărbat.

  • Da este adevărat Claudia a făcut gimnastica aerobica, la Palatul copiilor antrenata de domnul Banta, dar nu a, făcut performanta. Adevărata, performanta a făcut-o la CSM pe fitness ceea ce a și demonstrat ca a fost luata în Lotul României de fitness și culturism și a, reprezentat România la Campionate Mondiale și Europene. Ar f bine fiecare să-și vadă de copilul lui nu de al altuia….

  • Pentru voi cei care vă dați cu părerea și aveți impresia că le știți pe toate, încercați să vă documentați și după care formulați păreri. Pentru a ne lămuri, există o diferență majoră între disciplinele culturism, fitness artistic și aerobic. Începând de la tipologia sportivului (structură, proporții etc.), tipuri de antrenament, alimentație, prezentare program competițional cu cerințele specifice fiecărei discipline sportive în parte și bineînțeles criteriile de arbitraj fiecărei ramuri sportive care sunt total diferite.
    Pachetul de diferențe între aceste discipline este enorm de diferit, dar bineînțeles pentru asta trebuie să cunoști particularitățile fiecărei ramuri sportive pentru a înțelege în ce constă fiecare.
    Pe scurt, documentați-vă și după care îndrăzniți să comentați. Performanța sportivă se face cu profesioniști restul…..ține de invidie și răutate.

Adauga un comentariu