Prima pagină » Actualitate » La un an de la moartea poliţistului din Argeş, părinţii încă încearcă să afle adevărul
La un an de la moartea poliţistului din Argeş, părinţii încă încearcă să afle adevărul

La un an de la moartea poliţistului din Argeş, părinţii încă încearcă să afle adevărul

15 oct. 2020, 15:37,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

S-a împlinit un an de la tragedia din pădurea Curţii de Argeş. Un tânăr agent de poliţie a fost executat cu focuri de armă la Muşăteşti, judeţul Argeş. Din acea zi, părinţii lui Cătălin Ristescu nu au mai avut linişte şi încă se străduiesc să afle cruntul adevăr.

Tânăr poliţist, în vârstă de 28 de ani, a murit în urmă cu un an la Argeş

Doi părinţi din judeţul Argeş se lupta pentru a afla cine l-a împuşcat pe copilul lor. Cătălin Ristescu, avea doar 28 de ani şi era poliţist. Nu avea de unde să ştie că îşi va găsi sfârşitul într-o pădure, acolo unde se dusese la o partidă de vânătoare cu doi prieteni apropiaţi.

În data de 29 iulie 2019, agentul de poliţie Cătălin Ristescu le-a menţionat părinţilor că merge la vânătoare cu doi prieteni. Aceştia au ajuns în jurul orei 18.00 în pădurea din Muşăteşti, iar trei ore mai târziu a fost împuşcat.

Nici în aceste momente nu se ştie cine a fost cel care a tras, dar nici maniera în care a fost împuşcat Cătălin. Prietenii săi susţin că au auzit doar focul de armă şi puţin timp după a fost găsit plin de sânge. Tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Curtea de Argeş cu o maşină personală, şi nu cu ambulanţa. Amicii lui Cătălin nu au apelat numărul unic de urgenţă 112, văzând că pierde foarte mult sânge.

A fost transferat la Spitalul Floreasca, dar a decedat două săptămâni mai târziu

Cătălin a fost transferat la Spitalul Floreasca, unde a trecut la cele veşnice două săptămâni mai târziu. Cadrele medicale susţin faptul că dacă ar fi fost transportat la spital mult mai repede, tânărul putea fi salvat.

Tatăl lui Cătălin Ristescu, în vârstă de 76 de ani, susţine că nu va avea linişte până nu va afla adevărul despre moartea singurului sau copil. Conform forţelor de ordine sunt vizaţi trei suspecţi. Bărbatul a precizat că unul dintre prietenii săi l-au împuşcat şi nu au cerut ajutor la 112. Abia după ce au curăţat dovezile l=au transportat la spital, agonizând de durere mai multe ore în şir.

„Două dintre ele l-au chemat insistent pe fiul meu să vină la vânătoare, în cursul zilei de 29 iulie 2019. După ce unul dintre ei l-a împușcat, nu au chemat ajutor prin 112. L-au lăsat în pădure să sângereze, timp în care şi-au dus armele acasă, au curățat dovezile și şi-au făcut scenariul pentru apărare. Abia după aceea l-au dus pe fiul meu la spitalul din Curtea de Argeș, cu mașina noastră, care fusese tot timpul la locul evenimentului. Cătălin pierduse însă mult sânge și, respectiv, șansa la viață, în timpul îndelungat scurs de la împușcare. L-au lipsit, totodată, de primul ajutor și i-au luat şi telefonul, ca să nu comunice cu nimeni”, povesteşte bărbatul, tatăl lui Cătălin Ristescu.

Doi dintre participanţii la vânătoare au fost reţinuţi

În mijlocul lunii septembrie 2019, doi dintre cei care au participat la partida de vânătoare, tată şi fiu, au fost reţinuţi de forţele de ordine. Aceştia au fost acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi omor.

Ciudat este faptul că instanţa i-a eliberat pe cei doi, deşi unul dintre ei picase testul poligraf. În urma tragicului incident a fost cerută o expertiză chimică şi una criminalistică pentru a se stabili circumstanţele în care a fost împuşcat Cătălin Ristescu.

Anchetatorii cazului au demonstrat faptul că suspecții au tras de timp, ca să şteargă dovezile. Părinţii în vârstă de 76 ani, respectiv 70 de ani ai poliţistului decedat au cerut ajutorul Ministerului Justiției în acest caz.

„Ne rugăm să nu închidem ochii până nu vom afla adevărul despre moartea copilului nostru. Fiul nostru a fost ucis cu intenţie şi sperăm ca cei care au comis fapta să plătească!”, a transmis M. Sandu.

Tot în anul 2019, o altă tragedie a avut loc într-o pădure din Maramureș. Pădurarul Liviu Pop a lăsat în urmă trei copii, după ce ar fi fost împușcat de hoții de lemne. După aproximativ un an de zile, făptașul a fost reținut.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026