Laboratorele Praxis – Determinarea anticorpilor antinucleari (ANA) prin metoda imunofluorescenței indirecte

Acești autoanticorpi sunt denumiți generic anticorpi antinucleari (ANA) datorită faptului  ca sunt îndreptați predominant împotriva antigenelor nucleare,însă ei includ și anticorpi anticitoplasmatici, fiind descrişi într-o multitudine de afecţiuni autoimune sistemice şi organ-specifice.

Prima încercare de determinare a anticorpilor antinucleari datează încă din anul 1950 când s-a evidențiat prima dat imunoflurescența în serul pacienților cu diferite afecțiuni reumatologice utilizând secțiuni de ficat de șobolan.  Substratul ANA tradiţional a fost reprezentat mult timp de secţiuni de ficat, rinichi sau stomac de şobolan. Înlocuirea acestui substrat a fost realizată cu mult succes de linia celulară Hep-2 (human epithelial type 2 cells) care permite recunoaşterea a peste 30 pattern-uri nucleare şi citoplasmatice determinate de peste 100 autoanticorpi diferiţi.

Stirile PROTV

Românul care și-a ucis iubita în mașină a atras-o într-o capcană. „Ea l-a crezut, a luat fetița, dar s-a terminat tragic”

RomaniaTV

Cine sunt copiii lui Mircea Diaconu. Niciunul nu i-a călcat pe urme în actorie

Sistemul imunitar produce o abundență de proteine ​​numite anticorpi. Anticorpii sunt produși de celulele albe din sânge (celule B). Anticorpii recunosc și combat agenții străini organismului considerați periculoși precum micro-organismele infecțioase (bacterii, virusuri, paraziți), procesele tumorale etc. Anticorpii se dezvoltă în sistemul nostru imunitar pentru a ajuta organismul să se apere împotriva tuturor amenințărilor din exterior. Când un anticorp recunoaște proteinele străine ale unui organism infecțios, el recrutează alte proteine ​​și celule pentru a lupta împotriva infecției. Această cascadă de atac se numește inflamație.

Uneori, acești anticorpi, meniți să ne apere, pot face o greșeală, identificând proteine normale, care apar în mod natural în corpurile noastre și care nu amenință cu nimic integritatea organismului. Ei identifica proteinele normale ca fiind „străine” și periculoase. Atunci când sistemul imunitar identifică o proteină naturală (normală) ca fiind străină, vorbim despre autoimunitate, adică generarea de anticorpi către sine („self”). Prezența autoanticorpilor poate declanșa cascada inflamatorie, determinând organismul să se atace singur.

Testarea anticorpilor antinucleari este recomandată atunci când se suspectează prezenţa unei boli autoimune care afectează țesuturile și organele. În mod normal, organismul produce anticorpi pentru a lupta împotriva infecțiilor, însă în cazul anticorpilor antinucleari, aceștia luptă împotriva structurilor proprii ale organismului.

Anticorpii care vizează proteinele „normale” din nucleul unei celule sunt numiți anticorpi antinucleari (ANA). Majoritatea dintre noi avem autoanticorpi, dar de obicei în cantități mici. Prezența unui număr mare de autoanticorpi sau ANA poate indica o boală autoimună.

Determinarea anticorpilor antinucleari prin imunofluorescență poate evidenția o serie de afecțiuni, precum:

• lupus eritematos sistemic
• sclerodermie
• poliartrită reumatoidă
• sindrom Sjogren
• miozită/polimiozită
• hepatită autoimună
• boală inflamatorie intestinală

Imunofluorescenţa indirectă este metoda de referinţă pentru testarea anticorpilor antinucleari. Substratul utilizat de acest test este o linie celulară epitelială umană, fixată (HEp-2). Prin această metodă se pot distinge mai multe aspecte (omogen, pătat, nucleolar,centromer, mitocondrial) care se corelează cu o anumită specificitate a anticorpilor şi ca urmare permit asocierea cu o anumită boală şi alegerea ţintită a testelor ulterioare.

Testul permite detecția anticorpilor nucleari (ANA) relevanți clinic (inclusiv SS-A și Scl-70). În plus, specificitatea conjugatului Ig G elimină rezultatele fiziologice fals pozitive, datorate prezenței în mod normal a unui titru scăzut de Ana tip Ig M la persoanele în vârstă însă clinic sănătoase.

Acești anticorpi apar cu frecvență mare la pacienții cu lupus eritematos sistemic (LES) –  o boală cronică, autoimună, care se caracterizează prin manifestări clinice polimorfe. Este caracterizat prin afectare sistemică, având capacitatea de a afecta aproape toate organele corpului uman. Determinarea ANA este un excelent test screening în cazul pacienților diagnosticați cu această patologie – un rezultat negativ exclude posibilitatea prezenței LES, însă nu este un test specific.

Studiile de specialitate arată că aproximativ 98% dintre pacienţii cu LES activ vor prezenta un rezultat pozitiv la screening-ul ANA prin imunofluorescenţă. Cu toate acestea,  există o categorie de pacienţi cu boală lupică cu titru anticorpilor nucleari negativ.

Pacienții cu alte boli ale țesutului conjunctiv (artrită reumatoidă, sclerodermie, dermatomiozită, boală  mixtă a țesutului conjunctiv) lupus indus medicamentos, tiroidita Hashimoto, boală inflamatorie intestinală sau hepatită autoimună –  prezintă frecvent rezultate pozitive, iar un titru scăzut de ANA poate fi observat și în alte afecțiuni (infecții virale, arsuri severe) precum și la populația sănătoasă în decada a treia de viață.

În cazul probelor pozitive, se realizează diluții seriate, rezultatul fiind exprimat semicantitativ, sub formă de titru (diluţia până la care poate fi detectată fluorescenţa) fiind menţionat şi aspectul obţinut în imunofluorescenţă.

În toate aceste cazuri este necesară confirmarea metode imunoenzimatice –  Ana 44 profil tehnica imunoblot.

Bibliografie

1. A.R. Bradwell, R.G. Hushes ,E.L. Harden. Atlas of Hep-2 patterns, Second Edition, 2003
2. Carlos Alberto von Mühlen, Robert M. Nakamura. Clinical and laboratory Evaluation of Systemic Rheumatic Diseases. In Henry´s.Clinical Diagnosis and Management By Laboratory Methods, Ed.Saunders, 2007