Legenda Dochiei. Una dintre cele mai populare ale folclorului românesc

Legendă Dochiei este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite legende din folclorul românesc. Aceasta își are rădăcinile în tradițiile și miturile din zona Carpaților Orientali și a fost transmisă din generație în generație.

Povestea Babei Dochia simbolizează trecerea de la iarnă la primăvară, fiind strâns legată de ritualurile de înnoire a naturii și de sărbătorile tradiționale care marchează începutul primăverii.

Care este legenda Dochiei

Această legendă este una dintre miturile folclorului românesc, cum este și legenda ielelor, a meșterului Manole sau a strigoilor. Conform legendei, Baba Dochia era o femeie în vârstă, cunoscută pentru firea ei răutăcioasă și egoistă. Se spunea că avea o noră pe care o trata cu multă cruzime. Fiind o femei înstărită, Baba Dochia avea o turmă de oi și trăia într-o casă situată pe un vârf de munte. Pe măsură ce iarna se apropia de sfârșit, Baba Dochia simțea că era timpul să plece la munte cu oile sale pentru a le adăposti în locuri mai bune.

Într-o zi, Dochia a decis să urce pe munte, purtând mai multe cojoace, pentru a înfrunta frigul încă persistent al iernii. Se spune că Baba Dochia a fost însoțită de nora sa, care o ajuta la fiecare pas, dar Baba Dochia era atât de încăpățânată încât refuza să accepte ajutorul. Pe măsură ce urcau spre vârf, se întâmplă ceva miraculos. În fiecare zi, Dochia își arunca câte un cojoc, considerând că vremea s-a încălzit și nu mai era nevoie de el.

Pe măsură ce urca muntele, fiecare cojoc lăsat pe drum simboliza o schimbare a vremii. Aceste schimbări de vreme reflectau trecerea de la iarnă la primăvară. La început, Baba Dochia se descălța de câte un cojoc, dar în final, când a ajuns pe vârful muntelui, iarna a lovit din nou cu o putere deosebită, iar Baba Dochia a murit înghețată, la fel ca oile sale. Se spune că aceasta a fost pedeapsa pentru încăpățânarea și răutatea sa, dar și pentru că a ignorat semnele schimbării vremii.

Semnificațiile mitului

Legenda Babei Dochia are mai multe semnificații. Pe lângă aspectul mitologic, ea reflectă lupta dintre iarnă și primăvară, ciclul natural al renașterii și al reînnoirii. Totodată, Baba Dochia reprezenta un simbol al naturii care se opune schimbării, iar sacrificiul său sugerează ideea că odată ce o etapă a vieții ajunge la sfârșit, aceasta face loc unei noi etape.

În multe părți ale României, această legendă este legată de sărbătorile tradiționale de la începutul lunii martie, când se celebrează „Mărțișorul”, simbol al primăverii care vine cu schimbări și tranziția de la frig la cald. Totodată, Baba Dochia este adesea considerată un simbol al iernii care se retrage, lăsând locul unei primăveri blânde și pline de speranță.

De la această legendă vine și tradiția să-ți alegi o „babă” la începutul lui martie. Babele reprezintă o tradiţie pur românească, de pe 1 până pe 9 martie fiecare îşi alege o zi, sau mai bine zis o babă, aşa cum va fi vremea în acea zi aşa este şi firea omului respectiv spun unii bătrâni. Alţii spun că aşa cum este vremea în acea zi aşa va fi şi următorul an pentru omul respectiv. Adică, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte acel om este voios şi bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor, dacă în schimb este întunecat atunci acela nu este un om bun la suflet şi este cam supărăcios. Tot în tradiţia românească se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie.

Astfel, legenda Dochiei nu este doar o poveste mitologică, ci și o reflectare a unui proces natural de transformare, în care echilibrul dintre anotimpuri și caracterele simbolice ale acestora este esențial.