Prima pagină » Actualitate » Legendarul fotbalist Pele se află în stare gravă la spital
Legendarul fotbalist Pele se află în stare gravă la spital

Legendarul fotbalist Pele se află în stare gravă la spital

26 dec. 2022, 16:47,
în Actualitate

Pele, marele fotbalist, se află în stare critică la spital. Fiicele sale îi sunt alături, iar una dintre acestea a publicat o imagine emoționantă cu tatăl său. Kely Nascimento, una dintre fiicele fotbalistului Pele, a publicat, pe contul ei de Instagram, o imagine tulburătoare din spital.

În fotografie, Kely îl ține strâns în brațe pe tată său, cealaltă fiică a acestuia aflându-se, de asemenea, în aceeași încăpere.

„Continuăm aici, cu luptă şi cu credinţă. Încă o noapte împreună”, a scris fiica fotbalistului.

Fotbalistul suferă de insuficienţă renală şi cardiacă, iar medicii de la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo au anunțat că are nevoie de îngrijiri speciale.

„Pacientul prezintă o evoluţie a bolii sale şi se impune un tratament mai intensiv pentru tratarea unei insuficienţe renale şi cardiace”, au explicat medicii.

În vârstă de 82 de ani, Pele a fost internat pe 29 noiembrie, problemele sale de sănătate fiind destul de serioase.

Fotbalistul este o figură emblematică pentru lumea sportului, fiind singurul jucător din istorie care a câştigat de trei ori Cupa Mondială.

Fotbalistul suferă de insuficienţă renală şi cardiacă

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026
Articole similare