Lili Sandu și Silviu Țolu nu au avut parte de niște sărbători liniștite. Din păcate, artista și fiul său au ajuns de urgență la spital. Micuțul Thomas Jay a ajuns pe mâinile medicilor cu febră mare și a fost nevoie de internare.
Lili Sandu a trecut printr-o sperietură de zile mari. Vedeta este internată în spital alături de fiul său, care a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Proaspăta mămică le-a povestit urmăritorilor de pe Instagram ce s-a întâmplat și de ce au ajuns la spital.
„Ei bine, ce credeți? Suntem internați la Sanador. Acest îngeraș a zis că mai bine să venim la spital și am ajuns la urgențe duminică noapte cu febră 40,4. Ideea este că s-a dovedit a fi o infecție urinară. Nu înțelegem cum, de ce. Suntem sub tratament cu antibiotice, sperăm ca mâine să plecăm și noi acasă. Febra a scăzut, în ultimele 24 de ore nu a mai avut.”, a povestit Lili Sandu
„Am trăit o traumă”
Lili Sandu le-a mărturisit internauților că a avut parte de momente de coșmar atunci când a observat că micuțul ei a început să aibă febră și frisoane. Pentru a ține totul sub control și pentru ca fiul său să primească ajutor imediat, vedeta a decis să meargă la spital, acolo unde a aflat ce a pățit cel mic.
„Efectiv am trăit o traumă, la 1 dimineața am constatat că a început să aibă frisoane, febra creștea și nu se mai oprea, am încercat să fac împachetări acasă, dar degeaba. (…) Cred că cel mai bine, trecând prin asta, acum, la început, este să ajungi la spital. Doar acolo poți să știi exact ce se întâmplă. Analizele de sânge au fost făcute imediat, s-a constat că este o infecție, a fost pus pe tratament. (…) Sunt prima care zice nu antibioticelor, încerc să tratez cât mai natural, dar în cazul acesta era singura opțiune. Nu este plăcut.”, a mai spus Lili Sandu.