Elevii sunt încântați de literatura contemporană pentru copii. Unii părinți cred că titlurile clasice sunt mai importante
Lista de lecturi din școală începe să se schimbe odată cu generațiile de elevi care ajung în bănci. Dacă, până nu demult, programa de limba și literatura română era dominată aproape exclusiv de opere clasice, astăzi elevii sunt îndemnați să se apropie de texte și teme care reflectă problemele reale ale adolescenților. Literatura contemporană își face treptat loc printre lecturile recomandate la școală, într-o încercare de a-i determina pe elevi să redescopere plăcerea cititului și să se regăsească în poveștile studiate la clasă.
Listele de lecturi din școală se adaptează după noile generații de elevi
În ultimii ani, programa de limba și literatura română din școli a trecut prin schimbări vizibile. Dacă în urmă cu un deceniu elevii citeau aproape exclusiv opere clasice, considerate „obligatorii” pentru formarea culturală, astăzi lista recomandărilor începe să includă tot mai multe titluri apropiate de realitatea adolescenților.
Profesorii discută despre anxietate, relația cu familia, identitate, bullying, rețele sociale sau presiunea școlară, iar literatura contemporană începe să își facă loc printre autorii canonici.
Schimbarea a venit treptat, pe fondul unui fenomen despre care profesorii vorbesc de ani întregi, și anume faptul că elevii citesc din ce în ce mai puțin, iar multe dintre textele studiate în trecut nu mai reușesc să creeze o conexiune reală cu generațiile actuale.
Astfel, în unele manuale sau liste de lecturi recomandate de profesori au fost introduse lecturi suplimentare contemporane, autori români actuali, fragmente din romane recente sau volume care abordează teme apropiate de viața de zi cu zi a adolescenților. Pentru mulți elevi, această schimbare era necesară.
„Mi se pare mai ușor să citesc ceva în care să mă regăsesc. Unele opere clasice sunt importante, dar sincer, multe ni se par foarte departe de viața noastră. Când citim texte despre adolescenți sau probleme cu care ne confruntăm și noi, parcă înțelegi altfel literatura și îți vine să citești și mai mult”, a spus Mara, elevă în clasa a X-a la un liceu din Iași.
Părinții spun că adolescenții citesc mai mult datorită accesibilității textelor
Totuși, părerile sunt împărțite. Dacă elevii apreciază faptul că literatura devine mai apropiată de generația lor, există și părinți care consideră că programa riscă să piardă contactul cu valorile clasice ale culturii române.
„Nu cred că ar trebui eliminate operele clasice doar pentru că elevii spun că sunt grele sau plictisitoare. Școala trebuie să formeze cultura generală. Eminescu, Creangă, Slavici nu pot dispărea doar pentru că nu mai sunt actuali, sunt lucruri de învățat și din operele lor”, a declarat Alina Bucur, mama unui elev de gimnaziu.
De cealaltă parte, alți părinți spun că școala trebuie să țină pasul cu realitatea generațiilor actuale și că lectura nu ar trebui asociată doar cu obligația sau memorarea comentariilor.
„Fiica mea citește acum mai mult decât citeam eu la vârsta ei, tocmai pentru că are acces și la cărți pe care le înțelege altfel. E vorba și de vocabular, și de personaje. Nici nouă nu ne plăceau așa mult cărțile pe care le aveam de citit în școală, trebuie să recunoaștem asta. E bine să se păstreze un echilibru, să fie cărți de toate felurile”, a mai spus Cătălina Rotaru, mama unei eleve de clasa a VII-a.
De asemenea, copiii recunosc că se simt mult mai atrași de literatură, iar unele cărți au început să fie citite din plăcere, nu din obligație, ca înainte.
„Noi am primit o listă de lecturi suplimentare, pe lângă cele obligatorii, și mi-au plăcut aproape toate pe care le-am citit. Sunt cărți mai interesante. Mi s-a părut amuzant că una dintre cărți se cheamă «Cum să nu citești în vacanța de vară» și chiar am citit-o. Nici nu mi-am dat seama cât de repede s-a terminat”, a povestit David, elev în clasa a VIII-a.
Astfel, este cert că, astăzi, adolescenții caută personaje în care să se regăsească, povești apropiate de problemele lor și texte care vorbesc pe limba generației lor. Prin urmare, listele de lecturi recomandate la școală încep să se adapteze așteptărilor actuale ale elevilor.