Lolrelai a făcut un anunț de ultim moment despre procesul dintre ea și medicul stomatolog, pe care l-a acuzat că ar fi agresat-o! Astfel, doctorul a fost găsit vinovat, iar tiktokerița a spus ce pedeapsă a primit acesta. Iată despre ce este vorba!
Veste mare pentru Lolrelai! Tiktokerița a fost declarată învingătoare în procesul cu medicul stomatolog pe care l-a acuzat că a agresat-o sexual. Blondina a făcut primele declarații pe acest subiect, însă nu s-a arătat prea încântată de sentință.
Primele declarații făcute de Lolrelai
După 6 ani și 7 luni de procese, Lolrelai a primit decizia judecătorilor, în procesul pe care l-a deschis împotriva unui medic stomatolog. Astfel, s-a aflat că doctorul a fost găsit vinovat, iar tiktokerița a câștigat în instanță.
Cu toate acestea, blondina a mărturisit că nu se simte învingătoare în acest proces, pentru că agresorul ei a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, ceea ce înseamnă că nu va fi băgat în spatele gratiilor.
Totodată, Lolrelai a primit daune în valoare de 50.000 de euro, iar medicul stomatolog nu va mai avea voie să se apropie de blondină timp de 5 ani.
„Astăzi, după 6 ani și 7 luni, s-a încheiat procesul dintre mine și medicul stomatolog. Instanța s-a pronunțat. În teorie am câștigat, căci a fost găsit vinovat, în practică consider că am pierdut, căci pedeapsa pe care trebuie să o execute agresorul meu este de 3 ani cu suspendare. În traducere liberă, nu va face nici măcar o zi de pușcărie. Singura răsplată este cea bănească, să spun așa, s-a menținut decizia judecătorilor de a mi se plăti daune de 50.000 de euro și i s-a mai dat interdicție 5 ani să se apropie de mine”, a transmis Lolrelai pe rețelele sociale.
Ce spunea tiktokerița, în urmă cu un an
Ștefania Costache, pe numele ei real, se aștepta ca procesul să ajungă la final în urmă cu un an. Tiktokerița Lolrelai spera să poată să sărbătorească încă din 2025, însă decizia instanței a făcut-o să se întristeze profund, spunea chiar ea.
„Eu mă aflu la mare. Mi-am permis să cred în nebunia mea, că astăzi voi sărbători. Mi-am permis să cred că cinci ani și patru luni de zile de libertate sunt suficiente pentru un om care nu ar merita nicio zi de libertate în plus. M-am înșelat. Mă doare foarte tare faptul că trebuie să mă reîntâlnesc cu el. Și să văd în ochii lui satisfacția unui câștig. Pentru că, pentru el, fiecare zi în plus de libertate este un câștig. Iar pentru mine este o pierdere. Și cred în continuare că se face o nedreptate pentru că trebuie să mă reîntâlnesc cu agresorul meu de acum înainte încă câteva luni”, spunea Lolrelai, în 2025.