Prima pagină » International » Lovitură după pandemia de COVID-19 în SUA! Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în sondaje
Lovitură după pandemia de COVID-19 în SUA! Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în sondaje

Lovitură după pandemia de COVID-19 în SUA! Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în sondaje

13 mai 2020, 13:00,
în International

Tot mai mulţi americani sunt nemulţumiţi de prestaţia preşedintelui Donald Trump în criza coronavirusului, iar ultimul sondaj de opinie Reuters/Ipsos arată că fostul vicepreşedinte Joe Biden, care va fi candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie, este cu 8% mai bine cotat decât actualul lider de la Casa Albă.

Sondajul realizat luni şi marţi arată că 41% din adulţii din SUA îl aprobă pe Trump, procentaj în scădere cu 4 puncte de la jumătatea lui aprilie, în timp ce 56% îl dezaprobă, faţă de 51% cu o lună în urmă. Dintre alegătorii înregistraţi, 46% declară că vor vota cu Biden în 3 noiembrie, iar 38% – cu Trump. Cu o săptămână în urmă, diferenţa dintre cei doi în sondajul similar era de numai 2%.

În privinţa gestionării epidemiei de COVID-19, procentajul americanilor nemulţumiţi de preşedinte este mai mare cu 13 puncte procentuale decât al celor satisfăcuţi. Nivelul de dezaprobare faţă de Trump este cel mai ridicat de la începutul lui martie, când sondajele Reuters/Ipsos au pus întrebarea respectivă.

Biden a fost mai bine plasat decât Trump în multe sondaje realizate anul acesta în rândul alegătorilor înregistraţi, dar avansul său s-a erodat continuu până săptămâna aceasta. Actualul preşedinte este considerat mai bun în privinţa creării de locuri de muncă, în timp ce contracandidatul său democrat este văzut ca un eventual lider mai bun pentru combaterea epidemiei.

Trump a minimalizat iniţial ameninţarea coronavirusului care a provocat moartea a peste 80.000 de oameni în Statele Unite, cel mai mare număr din toate ţările. Uneori, preşedintele i-a contrazis pe experţii guvernamentali în materie, a promovat posibile tratamente a căror eficienţă nu este dovedită şi i-a acuzat pe guvernatorii democraţi din unele state că renunţă cu prea mare întârziere la restricţii pentru a-i reduce şansele de a fi reales. El a susţinut că administraţia pe care o conduce a procedat corect şi a acuzat China că nu a avertizat restul lumii despre gravitatea şi amploarea epidemiei, afectând astfel economia.

Sondajul prezentat de Reuters a fost realizat online, în engleză, pe tot teritoriul SUA. Au răspuns 1112 americani adulţi, dintre care 973 sunt înregistraţi ca alegători. Marja de eroare este de plus/minus 4 puncte procentuale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2026
14 iulie 2026