Lucrările avansează în regim alert la Aeroportul Internațional Iași. Pe șantierul unde se construiește Terminalul 4 se lucrează de zor
Proiectul privind construirea Terminalului 4 din cadrul Aeroportului Internațional Iași este susținut din fonduri europene și ajunge la o valoare de aproape 100 de milioane de euro. Din această sumă, 15 la sută este contribuția de la bugetul de stat. Lucrările la Terminalul 4 ar trebui finalizate în decembrie 2023. Acestea au avansat în regim alert, iar proiectul prinde contur de pe o zi pe alta.
Lucrările avansează în regim alert la Aeroportul Internațional Iași
Lucrările avansează în regim alert la Aeroportul Internațional Iași, astfel, Terminalul 4 al aerogării, cel mai mare din țară, începe să prindă contur. Valoarea investiției este de 100 de milioane de euro, iar Strabag, firma austriacă, a câștigat licitația pentru construire.
„Al doilea cel mai mare terminal din România se construiește la Iași! Pe șantierul de la IASI Airport, lucrările la T4 au ajuns la stadiul de 26 la sută, iar cursa contracronometru continuă pentru finalizarea întregului proiect în luna decembrie a acestui an. Noul terminal, mult mai generos decât actuala infrastructură, având peste 30.000 mp, suprafață desfășurată, trei niveluri și o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri pe an, ar trebui să devină funcțional din 2024, cu toate facilitățile și serviciile demne de un aeroport european. În paralel se va lucra la extinderea parcării auto și reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor”, este mesajul publicat pe pagina oficială a Aeroportului Internațional Iași.
Lucrările de construire la Terminalul 4 din cadrul Aeroportului Internațional Iași avansează de la o zi la alta. Se lucrează cu simț de răspundere și conform indicațiilor tehnice din contract. Timpul de execuție este destul de mic. Compania Strabag are la dispoziție 16 luni pentru a executa lucrarea. Important de amintit este faptul că, la începutul lunii martie, lucrările erau realizate în proporție de 20 la sută.
Iașul va avea cel mai mare terminal din țară
Valoarea totală a proiectului depășește 447 de milioane de lei, aproximativ 100 de milioane de euro, valoarea eligibilă fiind de peste 303 milioane de lei. Din această sumă, 85 la sută reprezintă contribuția de la Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 13 la sută este contribuția de la bugetul de stat. Restul sumei, în jur de 90 de milioane de lei, va fi alocat din bugetul aeroportului. Terminalul 4 va fi cel mai mare terminal din țară după cel de la Otopeni și va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 32.000 mp. În T4, pasagerii vor avea la dispoziție șapte porți pentru „Plecări” și trei porți pentru „Sosiri”.
Fluxurile vor fi bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin aviobridge-uri. În primă fază vor fi amenajate trei astfel de poduri suspendate. Prin noul terminal, 3,3 milioane de pasageri vor putea fi procesați în fiecare an. Execuția lucrărilor este realizată de compania Strabag SRL. Amintim și faptul că în același timp cu lucrările de la T4 se desfășoară și lucrările la parcare, ce va avea 500 de locuri, din care 15 vor fi cu încărcare electrică. Se va construi și un parc voltaic pe o suprafață de un hectar. Legătura între T4 și T3 se va face printr-o pasarelă pietonală și una aeriană. Important de precizat este și faptul că ieșenii vor avea un nou drum către Aeroportul Internațional Iași. Se vor moderniza străzile aerogării și strada Holboca.
Obiectivul general al lucrărilor este reprezentat de înființarea unei noi căi de acces către Aeroportul Internațional Iași, în vederea preluării traficului de la Terminalul 4. Traseul pe care municipalitatea intenționează să-l înființeze pornește din strada Aurel Vlaicu, urmează traseul străzii Holboca, pe o lungime de 165 de metri, strada Aeroportului, drumul de exploatare adiacent RA Aeroportul Iaşi SA – Aerostar SA – Aviaţia Utilitară și se încheie în drumul judeţean DJ249i – drumul aeroportului, utilizat, în prezent, ca o cale principală de acces către Aeroportul Iași.
Lucrările avansează în regim alert pe șantierul unde se construiește Terminalul 4, iar investiția de 100 de milioane de euro prinde contur de pe o zi pe alta.
Un plus pentru zona Moldovei.